Legislație frontalieră – încălcată de 143 de persoane

În rezultatul desfăşurării activităţilor specifice în zona de competenţă, angajaţii Poliției de Frontieră, în perioada 22 – 28 septembrie 2014, au depistat şi reţinut 143 de persoane care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova.

Astfel, au fost înregistrate următoarele:

– 17 persoane pentru trecerea ilegală sau tentativa de trecere frauduloasă a frontierei;
– 44 de persoane pentru încălcarea regimului zonei de frontieră și regimului în punctele de trecere;
– 6 persoane pentru prezentarea documentelor false;
– 9 cazuri de trecere ilegală peste frontiera de stat a bunurilor materiale;
– 45 de cetăţeni străini pentru depășirea regulilor de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– 22 de persoane aflate în conflict cu legea și 3 unități de transport date la consemn au fost reținute în punctele de trecere a frontierei, urmare a schimbului de informații.

Fluxul persoanelor care au traversat frontiera de stat a constituit aproximativ 302 mii persoane, iar traficul mijloacelor de transport a înregistrat un flux de circa 68 mii unităţi.

În perioada de referință, polițiștii de frontieră nu au autorizat trecerea frontierei de stat la 113 de persoane, dintre care 84 la ieşirea din țară. Cele mai frecvente motive pentru care nu a fost permisă ieșirea au fost prezentarea documentelor nevalabile și cu termenul expirat al documentului.

Oficial.md

foto: national.md

Share