Lansarea cursei Timișoara – Chișinău, amânată

Lansarea cursei Timișoara – Chișinău, amânată

Compania română „Tarom” a anunțat că amână lansarea cursei avia Timişoara – Chişinău din cauza solicitărilor reduse în această perioadă.

Potrivit agenției Agerpres, care citează compania „Tarom”, lansarea cursei va avea loc cel mai probabil în toamna acestui an.

„Ne exprimăm aprecierea faţă de partenerii noştri de la Aeroportul Internaţional Chişinău şi îi asigurăm de reluarea cursei Chişinău-Timişoara-Chişinău, programată iniţial pentru data de 2 iulie. Pasagerii „Tarom”, care au achiziţionat bilete pe această cursă vor ajunge la destinaţie cu zborurile companiei, via Bucureşti, sau pot opta pentru rambursarea totală”, se menționează într-un comunicat de presă difuzat de companie.

Anterior, „Tarom” planifica să lanseze, din 1 iulie, și cursa avia Constanţa – Chişinău, însă, la mijlocul lunii iunie, a anunțat despre anularea acesteia.

Mihaela Rotari

Share