La intrările în clădirea administrativă a S.A. „Moldovagaz”, precum și la Centrul relații cu consumatorii, sunt instalate boxe de reciclare
La intrările în clădirea administrativă a SA „Moldovagaz”, precum și la Centrul relații cu consumatorii, sunt instalate containere speciale pentru colectarea și prelucrarea ulterioară a bateriilor uzate, acumulatorilor, telefoanelor vechi și altor echipamente. Acordul corespunzător de parteneriat a fost semnat cu o companie specializată în prestarea acestui tip de servicii.
Containerele pot fi utilizate nu numai de angajații companiei, ci și de vizitatorii Centrului relații cu consumatorii. Scopul principal al proiectului este reducerea nivelului de poluare a mediului ambiant și prevenirea aruncării articolelor care conțin substanțe periculoase la poligoanele de gunoi obișnuite.
Anterior, SA „Moldovagaz” a aderat la Parteneriatul pentru Metan, Petrol și Gaze (OGMP), înființat în anul 2014. Acesta prevede implementarea de către întreprinderile din sectorul de petrol și gaze a măsurilor eficiente, care vor duce la micșorarea substanțială a emisiilor de metan, inclusiv scurgerile din sistemul de gaze.
Doina Secrieru