La 5 iunie marcăm Ziua Mondială a Mediului! Declarația Agenției „Moldsilva”
La 5 iunie marcăm Ziua Mondială a Mediului, eveniment ce semnifică importanța majoră și responsabilitatea fiecăruia dintre noi pentru prezentul și viitorul acestei planete. Ziua Mondială a Mediului se înscrie în efortul comun de transmitere către generaţiile viitoare a unui mediu curat şi sănătos. Astfel, se reaminteşte anual omenirii cât de grave pot deveni lucrurile dacă nu se manifestă grija pentru patrimoniul natural, informează PROVINCIAL.
Potrivit unui comunicat de presă a Agenţiei „Moldsilva”, fondului forestier îi revine un rol extrem de important la menţinerea echilibrului ecologic. În acest context, menționăm și contribuția la atenuarea efectelor schimbărilor climatice, reglarea şi purificarea apelor de scurgere, protejarea solurilor, sau menţinerea biodiversităţii.
Schimbările climatice (cu o frecvență sporită, în ultima perioadă) afectează toate elementele mediului inclusiv pădurile, de aceea silvicultura poate și trebuie să influențeze capacitatea de adaptare a noilor păduri la aceste schimbări climatice.
Starea deplorabilă a unor suprafeţe considerabile din fondul forestier este o consecinţă a factorilor cu impact natural (seceta, şi temperaturile foarte înalte) şi gospodăririi, în trecut cu 2-3 secole, în regimul crângului cu regenerarea din lăstari de generaţia III—IV (V), care necesită măsuri urgente de protecţie de boli şi dăunători, de menţinere şi ameliorare prin efectuarea tratamentelor suplimentare de regenerare, conservare şi reconstrucţie ecologică în arboretele afectate.
„Una din soluțiile adoptate pentru durabilitatea pădurilor noastre este promovarea și plantarea arborilor mult mai rezistenți la schimbările climatice și la adaptarea la condițiile staționale și de sol caracteristice, actualmente, Republicii Moldova” – spune „Moldsilva”.
De asemenea, utilizarea unor termeni incorecți, provoacă un negativism sporit în societate. Manipularea clară (uneori total din necunoaștere) a noțiunii defrișare, induce opinia publică într-o confuzie totală. În asemenea circumstanțe, importanța și absoluta necesitate a tratamentelor silvice, condiția de bază a dezvoltării și continuității pădurilor, devine un mesaj cu dificultate sporită de recepționare pentru societate. Nu există actualmente și nu a existat din anii 90, nici o acțiune de defrișare din partea Agenției ”Moldsilva”. Suprafețele de pădure pe care le admirăm actualmente, absolut toate, au fost supuse tratamentelor silvice.
„Tehnologiile silvice (tratamente silvice) sunt soluțiile prin care se poate reveni la păduri cu structuri apropiate de cele naturale, dar și aceste tehnologii trebuie să țină cont de condițiile de climă și sol în care cresc, precum și să fie adaptate la schimbările climatice, cu care ne confruntăm în ultima perioadă de timp. Tratamentele silvice presupun și operațiuni de tăiere a pădurii (înlăturarea arboretului) pădurii degradate și înlocuirea acesteia prin lucrări de regenerare cu o pădure tânără.
Restaurarea pădurilor ne va îmbunătăți mediul. Fiecare arbore contează. În acest context pe 17 octombrie 2020 a fost lansată oficial Campania națională de plantare a arborilor „Prin sădirea de pădure salvăm Moldova”, o acțiune ecocivică ce are drept scop sporirea suprafețelor împădurite din țara noastră.
Prin demararea acestor acțiuni se mizează pe sporirea împăduririi teritoriului țării de la 11 % la 15%, iar în următorii 5 ani se vor planta circa 50 de milioane de arbori noi. În cadrul acestei campanii au participat toate raioanele Republicii Moldova și cele 900 de primării, inclusiv municipiul Chișinău.
În același context, anul precedent, entitățile silvice subordonate Agenției ”Moldsilva” au creat culturi silvice în fondul forestier pe o suprafață de cca., 1077 ha, utilizând cca 5 milioane de puieți;
-au efectuat lucrări de ajutorarea regenerării naturale pe o suprafață de cca. 580 ha, încorporând în sol 60,0 tone de ghindă;
– au efectuat lucrări de completare a culturilor silvice, create în anii precedenți, pe o suprafață de 3200 ha, utilizând cca. 7 milioane de puieți” a comunicat agenţia.
La fel, ca în anii precedenți, în scopul asigurării autorităților publice locale de nivel I și II, instituțiilor de învățămînt, organizațiilor, întreprinderilor și altor instituții bugetare, precum și a populației cu material săditor, pentru realizarea măsurilor planificate, Agenția ”Moldsilva” a lansat proiectul ”Crearea și ameliorarea spațiilor verzi”, finanțat din Fondul Ecologic Național. Astfel în cadrul acestui proiect au fost plantați cca 75 de mii arbori și arbuști.
Totodată, în comun cu Primăria municipiului Chișinău, Agenția ”Moldsilva” a lansat proiectul în orașul Chișinău și suburbii, în cadrul căruia au fost plantați 100,0 (una sută) mii puieți de talie înaltă, având drept scop regenerarea și majorarea zonelor și spațiilor verzi.
„În primăvara anului curent, au fost create 536 ha culturi silvice în fondul forestier, au fost efectuate lucrări de ajutorare a regenerării naturale pe o suprafață totală de 1704 ha, concomitent au fost completate 668 ha de culturi silvice din anii precedenți.
Pentru executarea lucrărilor de plantare și completare a culturilor silvice, precum și pentru dezvoltarea rețelei de spații verzi, entitățile silvice au planificat creșterea în pepinierele silvice peste 13 milioane de puieți cu un spectru de 60 specii, ce va fi utilizat atât pentru necesitățile proprii, cât și pentru cererile parvenite din partea APL de nivelul I și II, agenților economici și alte instituții” a conchis „Moldsilva”.
Agenția ”Moldsilva”, la fel ca și anii precedenți prin intermediul entităților silvice subordonate creează condiții necesare pentru toate autorităţile publice, precum și persoane fizice care doresc să se implice și să participe în cadrul campaniei de plantare, ce demarează, tradiţional, cu ocazia Zilei Naționale de Înverzire a Plaiului ”Un arbore pentru dăinuirea noastră”.
„Datorită experienței noastre vaste în materie de mediu și mulțumită partenerilor noștri, suntem în măsură să stabilim o legătură între păduri și alte domenii conexe mediului, cum ar fi clima, agricultura, transporturile și biodiversitatea și, astfel, să asigurăm o înțelegere mai corectă și mai cuprinzătoare a presiunilor exercitate asupra ecosistemelor forestiere, pentru un viitor prosper şi un mediu mai curat şi mai favorabil”
Cristina Pendea