Întîlnire importantă la MAI. E vizat SPIA!

Întîlnire importantă la MAI. E vizat SPIA!

Secretarul de Stat al MAI, Mihail Beregoi, împreună cu conducerea SPIA au avut astăzi, 28 iunie 2016, o întâlnire cu Şeful adjunct al Misiunii OSCE, Stephen Young, în cadrul căreia s-a discutat despre continuarea efectuării unei evaluări preliminare a Serviciului protecţie internă şi anticorupţie al MAI, ca urmare a evaluării realizate în perioada noiembrie – decembrie 2012, de către Misiunea OSCE în Moldova, în comun cu Unitatea pentru Probleme Strategice ale Poliţiei (SPMU) din cadrul OSCE.   

Dialogul bilateral în domeniul afacerilor interne s-a bazat pe discuții despre lupta cu corupția din sistem, traficul de fiinţe umane, combaterea migraţiei ilegale, combaterea infracţiunilor cibernetice, ș.a. În acest context, MAI mizează la extinderea parteneriatului durabil cu OSCE, stabilind câteva domenii prioritare, cum ar fi identificarea și analizarea proiectelor comune de asistenţă şi cooperare axate pe dezvoltarea capacităţilor instituţionale ale ministerului.

Astfel, în cadrul ședinței, Stephen Young a menționat despre importanța transparenței în activitatea poliției, dar și despre schimbarea mentalității din sistem, exprimând deschiderea în oferirea suportului necesar și recomandărilor ce țin de domeniile care necesită a fi reformate.

Secretarul de Stat al MAI, Mihail Beregoi, a subliniat despre contribuția OSCE privind elaborarea unor acte legislative şi normative, cum ar fi Legea privind combaterea traficului de fiinţe umane, Legea cu privire la combaterea violenţei în familie, elaborarea Planului Naţional în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de fiinţe umane pe perioada 2014-2016, precum şi elaborarea Regulamentului Departamentului Securitate Internă care a cuprins recomandările experţilor OSCE.

Totodată, părțile au discutat și despre importanța dezvoltării capacităţilor instituţionale ale angajaţilor MAI, prin participarea la diferite evenimente, organizate sub egida OSCE şi ONU, instruiri și schimburi de bune practici.

Ministerul Afacerilor Interne apreciază suportul continuu al OSCE, în procesul său de consolidare a capacităților angajaţilor MAI, dar și asistenţa oferită privind implementarea reformei şi alinierea poliţiei moldoveneşti la standardele europene.

Maria Roșca

Share