(INTERVIU) Lilian Melnic: Nimic nu este mai plăcut decât să vedem că reuşim să reprezentăm cu cinste compania şi produsele în faţa clienţilor

(INTERVIU) Lilian Melnic: Nimic nu este mai plăcut decât să vedem că reuşim să reprezentăm cu cinste compania şi produsele în faţa clienţilor

Lilian Melnic, director operaţional în cadrul SA „Tirex-Petrol”, în cadrul unui interviu pentru OFICIAL a vorbit despre activitatea sa, provocări, echipă și priorități.

O: Domnule Melnic, ştim că, în cadrul „Tirex-Petrol”, vă revine una din cele mai dificile misiuni…

L.M.: Funcţia mea presupune contactul direct, zi de zi, cu managerii regionali şi cu şefii de staţii PECO. Pentru mine e o plăcere să comunic cu ei, să stabilim împreună ce avem de făcut pentru a realiza sarcinile care stau în faţa noastră, să analizăm şi să vedem pe ce dimensiuni trebuie să accelerăm, să intervenim pentru a schimba lucrurile în mai bine, să depășim provocări și rezolvăm eventuale necesități operaționale. E un regim normal de lucru şi, dacă ştii să structurezi bine ce ai de făcut, atunci chiar primeşti şi o mare doză de plăcere, o satisfacţie când vezi că reuşeşti să obţii rezultate frumoase. Desigur, toate acestea implică un anumit efort, dar pentru mine personal nu e nimic dificil. De-a lungul anilor, am devenit o echipă puternică şi unită şi eu mă mândresc nespus că, împreună cu colegii, facem faţă tuturor provocărilor, contribuind astfel la reuşita generală a SA „Tirex-Petrol”.

O: Sunteţi un şef exigent?

L.M.: Trebuie să precizez din start: nu mă consider şef, chiar dacă funcţia mea este una de conducere, ci parte a echipei. În același timp eu respect principiul neoficial: că deţinerea unei funcţii de conducere şi faptul că de tine depind decisiv rezultatele companiei pe anumite dimensiuni, presupune că trebuie să depui un efort de două-trei ori mai mare decât persoanele din subordine. Or, rezultatul depinde direct de implicarea de care dai dovadă, iar echipa munceşte cu mai multă dedicaţie atunci când vede că cei din fruntea colectivului se implică plenar. Prin exemplul propriu, mă strădui să-i încurajez pe cei din echipa mea să muncească la capacitate maximă, să pună multă pasiune în ceea ce fac, pentru că numai astfel pot fi obţinute rezultate frumoase. Şi, riscând să fiu acuzat de lipsă de modestie, pot să vă spun că sunt mândru de faptul că abordarea de care vă vorbesc funcţionează perfect în practică, iar echipa noastră nu doar că lucrează cu dedicaţie, ci şi primește satisfacție că şi-a făcut bine treaba, că avem rezultate frumoase.

Ca să răspund direct la întrebarea dvs., vă pot spune că nici nu e necesar să mă manifest ca un şef exigent. Gradul de responsabilitate în echipa noastră e foarte ridicat – fiecare ştie ce are de făcut şi cât de important este să nu dea de gol întreaga echipă.

O: Ce îi motivează, îi mobilizează cel mai mult pe cei din echipa Dvs.?

L.M.: Noi suntem în avangarda relaţiei pe care „Tirex Petrol” o are cu clienţii, cu beneficiarii produselor şi serviciilor noastre. Totodată, aceasta ne permite primii „să luăm pulsul” acestei relaţii, să înţelegem în ce măsură ne ridicăm la nivelul aşteptărilor lor, dar şi ce ar trebui de făcut pentru a fi şi mai aproape de doleanţele clienţilor. Aceasta implică multă responsabilitate, dar, credeţi-mă, nimic nu este mai plăcut decât să vedem că reuşim să reprezentăm cu cinste compania şi produsele în faţa clienţilor. Nimic nu este mai plăcut decât să conştientizăm faptul că reuşim să fim la nivelul necesităţilor mereu crescânde ale beneficiarilor. Iar dorinţa de a fi şi mai buni în ceea ce facem, şi mai aproape de clienţi, ne motivează enorm.

Din alt punct de vedere ne mobilizează procesul de modernizare prin care trece compania noastră deja al doilea an. Schimbările în bine și rezultatul reformelor se văd cu ochiul liber şi sunt sesizate de cei ce trec pe la staţiile noastre. Ne mândrim că suntem o companie în continuă dezvoltare şi ne simţim parte a proceselor benefice ce au loc. Suntem pe deplin conştienţi de trendul ascendent pe care-l urmează „Tirex Petrol” şi avem certitudinea că în scurt timp compania noastră va ocupa poziţia de piaţă pe care o merită cu adevărat.

O: Vorbiţi cu atâta admiraţie de echipă, încât nu pot să nu vă întreb despre principiile ce stau la baza procesului de cooptare a membrilor ei?

L.M.: Mai corect ar fi fost să adresaţi această întrebare colegilor mei de la departamentul resurse umane, pentru că ei nemijlocit se ocupă de procesul de recrutare. Eu pot să vă răspund prin prisma observaţiilor pe care le-am făcut de-a lungul anilor. „Tirex Petrol” este compania care oferă tuturor şanse egale de afirmare, atunci când apar premise pentru completarea sau extinderea echipei. Desigur, există un set minim de cerinţe pe care aspiranţii trebuie să le îndeplinească, inclusiv reieşind din specificul poziţiei pe care vor să o ocupe. Dar, regula de bază este: nu e suficient să devii membru al echipei – trebuie să demonstrezi că meriţi să fii parte a acesteia în continuare. Şi în acest sens trebuie să dai dovadă nu doar de profesionalism, ci şi de multă implicare, dedicaţie, pasiune faţă de ceea de faci şi, nu în ultimul rând, să dovedeşti că eşti compatibil cu ceilalţi membri ai echipei, că înţelegi importanţa proceselor în care eşti implicat, conştientizezi pe deplin sarcinile ce sunt puse în faţa ta şi faptul că ele trebuie realizate întocmai, altfel e compromis rezultatul muncii întregului colectiv.

O: Cât de des intervin în activitatea echipei pe care o conduceţi cei poziţionaţi ierarhic superior în companie pentru a spori eficienţa sau a înlătura careva lacune?

L.M.: Cred că la „Tirex-Petrol” planificarea este una eficientă. Sarcinile, odată stabilite, sunt transmise spre executare pe departamente. La rândul lor, departamentele au planuri de acţiuni clare, ce prevăd inclusiv termenele de executare. Desigur, sunt situaţii ce nu pot fi prevăzute din timp, însă acestea sunt depăşite în regim de lucru, reieşind inclusiv din experienţa acumulată anterior. De asemenea, suntem ghidați de matricele de riscuri, care prevăd şi acţiunile ce urmează a fi întreprinse în cazul în care intervine un risc anume. Toate acestea fac activitatea „Tirex Petrol” bine structurată şi uşor prognozabilă. Conducerea companiei, trasând sarcinile, trebuie doar să monitorizeze realizarea lor şi să evalueze rezultatele, inclusiv prin prisma indicatorilor de performanţă, stabiliţi din timp, dar evident că în momentele cheie sau în cazul intervenirii anumitor provocări, conlucrăm eficient cu managementul superior, fiind o echipă bine coordonată și pregătită pentru orice eventualitate.

O: Ce priorităţi aveţi pe termen scurt şi mediu?

L.M.: Acestea reies strict din responsabilităţile pe care le am eu şi echipa din care fac parte. Iar dacă e să vă răspund succint, vă pot spune că vom acţiona cu aceeaşi dedicaţie şi în continuare pentru a contribuii prin munca noastră la avansarea și modernizarea „Tirex Petrol” spre tot noi şi noi culmi.

Share