Intervenție comună SMURD a medicilor și paramedicilor din România și Republica Moldova!
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în dimineața zilei de astăzi, la Cahul a avut loc o intervenție comună SMURD a medicilor și paramedicilor din România în parteneriat cu colegii din Republica Moldova pentru transportarea la Chișinău a unei femei în vârstă de 68 de ani.
Un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului salvatori și pompieri Cahul a avut misiunea de a prelua o pacientă cu fractură de femur din Spitalul raional Cahul și a o aduce la Institutul de Medicina Urgentă pentru ulterioare îngrijiri medicale. Misiunea a fost realizată în comun cu participarea medicilor români, care au monitorizat pacienta pe parcursul transportării, pentru ca aceasta să nu suporte complicații.
De menționat că un grup de 9 medici și paramedici din România activează în Spitalul Raional Cahul în suportul sistemului medical din Republica Moldova. Misiunea acestora se desfășoară în secția terapie intensivă a unității medicale. Pe parcursul a două săptămâni în comun cu colegii din Republica Moldova intervin în misiuni primare, pentru acordarea ajutorului necesar oamenilor din sudul țării, aflați în dificultate.
Doina Secrieru