Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” din Sfântul Munte Athos, la mănăstirea Ciuflea

Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” din Sfântul Munte Athos, la mănăstirea Ciuflea

La mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” din Chișinău a fost adusă din Sfântul Munte Athos o icoană a Maicii Domnului „Cu trei mâini”.

Ieri, 11 iulie, de ziua prăznuirii acestei icoane, la ora 17.00, Preasfințitul Ioan, Episcopul Sorocii, însoțit de către un sobor de preoți a întâmpinat icoana la intrarea în Sfânta mănăstire.

Icoana va fi expusă spre închinare până la data de 16 iulie.

În această zi, după Sfânta Liturghie, preoți și credincioși vor începe un Drum al Crucii spre orașul Soroca, întrucât Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” va fi oferită în dar de către obștea mănăstirii Ciuflea Catedralei episcopale din municipiul Soroca.

Este preconizat ca în seara zilei de 24 iulie, participanții procesiunii să ajungă în orașul Soroca, iar la data de 25 iulie, când din nou este sărbătorită icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” în preajma monumentului Sfântului Ștefan cel Mare din Piața Libertății a municipiului Soroca va fi slujită Sfânta Liturghie praznicală de către Mitropolitul Vladimir împreună cu un sobor de arhierei, stareți de mănăstiri, protopopi și preoți.

Mihaela Rotari

Share