Iată cum este marcată Săptămâna Mondială a Alăptării în maternitățile din țara noastră!

Iată cum este marcată Săptămâna Mondială a Alăptării în maternitățile din țara noastră!

Laptele matern conţine toată hrana necesară pentru creşterea şi dezvoltarea sănătoasă a copilului în primele 6 luni de viaţă, întăreşte imunitatea copilului şi îl protejează de boli ca diareea, infecţia căilor respiratorii şi ale urechii.” Această frază argumentativă a dat tonul lecţiilor practice despre alăptare, organizate în cele mai mari centre perinatologice din Republica Moldova, în perioada 1- 7 august, de către Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Asociaţia de Medicină Perinatală şi Asociaţia Naţională de Susţinere a Alăptării.

            

Lecţiile practice s-au desfăşurat sub formă de discuţii interactive dintre medicii neonatologi şi consultanţii în alăptare cu viitoarele mămici şi lăuzele aflate în maternităţi, acestea fiind publicul ţintă şi persoanele cheie ce pot contribui nemijlocit la promovarea alăptării naturale. Astfel, specialiştii în domeniu au venit cu recomandări concrete, diverse sfaturi utile şi informaţii referitoare la beneficiile incontestabile ale alăptării, despre rolul alimentaţiei sănătoase a mamei şi menţinerii alăptării chiar şi în condiţiile de la locul de muncă, despre efectele negative ale utilizării biberonului asupra alăptării, dar şi despre persistenţa încălcărilor prevederilor Codului Internaţional de Marketing al substituenţilor de lapte matern. Iar pentru elucidarea aspectelor practice s-au adus în discuţie subiecte inspirate din necesitatea mamelor de a cunoaşte cât mai multe despre acest proces şi a fi informate despre eventualele probleme şi soluţionarea lor, cum ar fi: poziţionarea eficientă la sân, angorjarea sânilor, blocarea canalului de lapte, mastita, alăptarea şi medicamentele ş. a.

            

Instituţiile participante la activităţile dedicate „Săptămânii Mondiale a Alăptării”, precum și celelalte centre perinatologice din țară, organizează sistematic lecţii de informare şi documentare pentru gravide, în cadrul acestora activând şcoli de pregătire prenatală, unde viitoarele mămici învaţă tot felul de exerciţii, care le vor ajuta să-şi aducă pe lume micuţii, totodată li se oferă informaţii despre alăptare şi îngrijirea nou-născuţilor.

           

Amintim că Săptămâna Mondială a Alăptării a debutat anul acesta la Chişinău într-o atmosferă frumoasă şi caldă, în sânul naturii, acesta fiind şi primul eveniment public al Ruxandei Glavan, în calitate de ministru al Sănătăţii: „Voi susţine întotdeauna astfel de evenimente, scopul cărora este de a căuta soluţii pentru a crea confort mamelor. Vrem ca cel puţin 70% dintre mame să-şi alăpteze exclusiv la sân copii până la jumătate de an”.

            

De asemenea, Ministerul Sănătăţii, a realizat un pictorial emoţionant cu mămici care îşi alăptează pruncii în ipostaze tandre şi înduioşătoare, astfel promovând şi susţinând alăptatul în public şi la serviciu: „Pruncii au necesitatea de a primi hrană chiar şi atunci când mămica este implicată în activităţile cotidiene şi nu-i înţeleg pe cei ce condamnă alăptarea în public.”, a mai menţionat ministrul Sănătăţii.

           

 

Mihaela Rotari

Share