Guvernul dă start Zilelor Diasporei. Iată lista evenimentelor și activităților
Cetățenii reveniți acasă din diasporă sunt invitați să participe, în perioada 14 – 23 august, la evenimentele care se vor desfășura în cadrul Zilelor Diasporei. Secretara de stat a Guvernului, Ana Calinici, a vorbit la conferința de presă de lansare a Zilelor Diasporei despre programul evenimentelor și subiectele care vor fi abordate la ediția din acest an. Participanții vor discuta despre parcursul european al țării noastre, programele pe care Executivul le pune la dispoziția celor care vor să revină acasă, dar și contribuția membrilor diasporei la dezvoltarea comunităților, precum și oportunitățile investiționale.
Șirul evenimentelor debutează cu Programul DOR, în cadrul căruia participă 100 de copii din Belgia, Canada, Cehia, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Portugalia, România, Spania, SUA, Turcia și din Republica Moldova, care vor cunoaște mai multe despre tradițiile și cultura țării noastre. Pentru tineri au fost planificate mai multe activități, inclusiv meșteșuguri și dansuri populare, teatru, literatura română și excursii prin locurile pitorești ale țării.
Pe 16 august, la Casa Guvernului, va avea loc Ziua Ușilor Deschise, pentru a oferi membrilor diasporei posibilitatea de a adresa întrebări, sugestii și propuneri privind activitatea instituțiilor și despre cum putem construi Europa acasă. În aceeași zi, va fi organizată o masă rotundă privind cooperarea dintre diasporă și Guvern, pe Platforma de Implicare a Diasporei.
„Experiența pe care cetățenii noștri o acumulează peste hotare este extrem de valoroasă pentru noi, iar evenimentele pe care le organizăm au tocmai acest scop – să ne asigurăm că expertiza diasporei este pe deplin integrată în procesele de implementare a politicilor publice”, a punctat secretara de stat, Ana Calinici.
La fel, vineri, tinerii care au revenit acasă sunt invitați să participe la cea de-a III-a ediție a Forumului Tinerilor din Diasporă.
„Un alt eveniment va fi organizat pentru tineri de Institutul Republican Internațional, în colaborare cu Comisia Electorală Centrală. Acolo vom discuta despre importanța participării la alegeri”, a adăugat secretara de stat a Guvernului.
Sâmbătă, 17 august, va avea loc festivalul „Ne vedem acasă”, la care va fi prezentă și conducerea țării – președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu și prim-ministrul Dorin Recean. Pe scena evenimentului vor evolua mai mulți artiști îndrăgiți, între care: Orchestra Națională de Tineret din Moldova, Cătălin Josan, Felicia Dunaf, Pasha Parfeni, dansatorii Ansamblului „Hecenii” și ai Ansamblului „Mocănașii”. Intrarea este liberă.
De asemenea, antreprenorii sunt invitați, pe 18 august, la o nouă ediție a evenimentului Diaspora Business Forum. În seara zilei de duminică, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, va fi jucat spectacolul „Frunze de dor”, de Ion Druță, în regia lui Alexandru Cozub. Biletele pot fi achiziționate online.
Mai multe informații și actualizări referitoare la Zilele Diasporei pot fi găsite pe pagina de Facebook a Biroului Relații cu Diaspora.