Guvernul a aprobat proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2025 în sumă de peste 46 miliarde de lei
Ministerul Muncii și Protecției Sociale a prezentat spre aprobare Guvernului proiectul Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pentru anul 2025, în valoare de 46.51 miliarde lei, care cuprinde măsuri importante pentru sprijinirea cetățenilor și continuarea inițiativelor sociale cu impact pozitiv deja implementate.
Proiectul prevede ca începând cu 1 mai 2025, pensionarii cu un stagiu de cotizare de 40 de ani vor beneficia de o majorare semnificativă a pensiei minime, care va ajunge la 3300 lei. Această măsură este introdusă la inițiativa Doamnei Președinte Maia Sandu, pentru a sprijini pensionarii cu venituri mici, care au lucrat o perioadă îndelungată de timp. De menționat că în luna noiembrie 2024, 31.000 de pensionari care îndeplinesc aceste condiții au primit un ajutor unic de 2300 lei.
Pensia medie va ajunge, la 4237.57 lei, înregistrând o creștere de 105% față de anul 2021. Începând din 2021 și până în prezent, peste 120.000 de pensionari au beneficiat de majorarea pensiei minime cu 140%, de la 1143 lei la 2778 lei, iar peste 47.000 de pensionari au primit un ajutor unic de 3000 lei în 2024. Mijloacele financiare alocate pentru pensii au crescut cu 11 miliarde de lei față de acum 3 ani.
Proiectul Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat prevede majorări și la prestațiile sociale pentru familiile cu copii. Indemnizația unică la nașterea copilului va crește la 21.350 lei începând cu 1 ianuarie 2025. Aceasta reprezintă o creștere totală de 125% comparativ cu anul 2021. Peste 72.000 de copii sub 2 ani vor beneficia de indemnizația lunară de 1000 lei, indiferent dacă părinții sunt asigurați sau nu. De asemenea, părinții care sunt persoane asigurate beneficiază și de indemnizația lunară pentru creșterea copilului până la 3 ani, suma fiind stabilită în funcție de salariul părintelui cu venituri mai mari.
Proiectul Bugetului 2025 aduce vești bune și pentru veteranii de război. Alocația lunară pentru veteranii de război va crește la 1610 lei, cu o majorare de peste 220% față de anul 2021.Totodată, și victimele represiunilor politice din perioada 1917-1990 vor beneficia de o majorare cu 250 lei a alocației lunare de stat.
De asemenea, pentru persoanele cu dizabilități, se estimează o majorare a pensiei minime până la 2258.49 lei, ceea ce reprezintă o creștere de +160% față de anul 2021. În plus, 11.415 familii cu copii cu dizabilități vor beneficia de plăți unice în valoare de 3300 lei chiar din această lună.