Gaburici: „Astfel, îi putem motiva pe tinerii profesioniști să vină să muncească la Guvern”
În scopul fortificării potențialului și competenței profesionale a angajaților din sectorul public, dar și a modernizării acestuia, Prim-ministrul Chiril Gaburici a solicitat responsabililor din cadrul Cancelariei de Stat să examineze posibilitatea extinderii ariei candidaților ce pot beneficia de burse în străinătate.
Premierul a propus ca, pe lângă reprezentanții din administrația publică, să fie admiși la concurs pentru burse de studii în străinătate, în condiții egale, și persoane din sectorul privat și asociativ. „Astfel, îi putem motiva pe tinerii profesioniști din sectorul privat să vină să muncească la Guvern. Doar oferindu-le anumite oportunități, vom deveni atractivi pentru specialişti tineri, care pot veni cu idei și viziuni noi”, a afirmat Prim-ministrul Chiril Gaburici.
În acest sens, Șeful Executivului a cerut responsabililor să identifice un mecanism prin care tinerii angajaţi în sectorul privat, care vor beneficia de burse pentru studii în instituții de învățământ din alte țări, să-și asume angajamentul privind activitatea ulterioară în sectorul public pe o perioadă de minim trei ani.
Doina Secrieru