(FOTO) Chișinăul se pregătește de sărbătorile de iarnă
Î.M. AGSV a început instalarea pomului de Crăciun în Piața Marii Adunări Naționale. În acest an va fi utilizat același brad artificial care a fost instalat și anul trecut.
Jucăriile și ghirlandele, care vor înfrumuseța bradul, de asemenea, sunt cele din anii precedenți.
Muncitorii întreprinderii municipale au fixat carcasa și împreună cu angajații Lumteh au instalat luminițele de sărbătoare.
Potrivit conducătorului Î.M. AGSV, Tudor Gârbu, pomul de Crăciun va fi inaugurat la 1 decembrie. “În acest moment sunt pregătite pentru instalare globurile și ghirlandele de sărbătoare”, a spus oficialul.
Târgul de Crăciun va fi deschis în perioada 1 decembrie – 15 ianuarie și va include numeroase standuri cu produse tradiționale, dar și cadouri de Crăciun, decorațiuni, dulciuri, băuturi calde și multe altele.