Forța Fermierilor iar se sfătuiesc cu ministrul Bolea. De data aceasta prețurile de comercializare a strugurilor
Preocupările viticultorilor privind prețurile de comercializare a strugurilor a fost subiectul discuției în cadrul ședinței de astăzi între conducerea MAIA și membrii Asociației Forța Fermierilor, informează OFICIAL.
Comunicarea părților s-a axat pe constrângerile economice, pe lipsa unui echilibru între interesele producătorilor și procesatorilor de struguri. Viticultorii spun că producția de struguri din anul curent este în creștere, însă procesatorii nu sunt dispuși să cumpere cantitățile disponibile. Totodată, susțin că, prețul oferit de procesatori nu răscumpără eforturile investiționale.
În discuții, au fost identificate și premisele ce au generat situația actuală, printre care se numără: omiterea etapei de organizare și planificare a producției, lipsa contractelor durabile cu procesatorii și ignorarea tendințelor actuale și de prerspectivă privind cultivarea soiurilor de struguri.
Ministrul Vladimir BOLEA a declarat că, vor fi inițiate discuții și cu procesatorii, pentru a analiza în complex informațiile în scopul definirii unor soluții viabile.