Executivul a decis majorarea burselor pentru elevi și studenți cu 2,3%
Executivul a aprobat majorarea cu 2,3% a burselor pentru elevi și studenți. De burse mai mari se vor bucura studenții și elevii din instituțiile de învățământ superior și profesional tehnic, postsecundar/postsecundar nonterțiar și profesional tehnic secundar.
Elevii cu profil arte și elevii talentați vor primi burse de la 380 până la 560 de lei. Suma bursei pentru studenții din învățământul superior și elevii din învățământul profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterţiar va varia între 945 și 1015 lei.
Doctoranzii din anul I, II și III vor beneficia de burse în valoare de 1245, 1375 și respectiv 1420 lei. Medicii rezidenți, la fel vor primi burse în funcție de anul de studii – de la 1245 până la 1420 lei.
Bursele de merit: a Republicii, a Președintelui Republicii Moldova, a Guvernului și bursa ,,Gaudeamus”, vor varia între 990 și 1640 lei.
Guvernul a decis ca elevilor și studenților să le fie acordat un supliment egal cu diferența dintre bursa stabilită și bursa achitată pentru perioada de la 1 ianuarie 2021 până în prezent.
Sumă prevăzută în acest scop este de 5,7 milioane de lei.
Doina Secrieru