Elevii vor beneficia de ghidare și cursuri de orientare profesională

Circa 4000 de elevi vor beneficia, începînd cu anul curent de studii, de ghidare și cursuri în domeniul orientării profesionale. Un proiect în acest sens, cu o durată de trei ani, a demarat în luna februarie curent cu sprijinul Agenției Austriece pentru Dezvoltare.

Proiectul prevede crearea a trei Centre Regionale de Consiliere și Ghidare în Carieră. Acestea vor activa în cadrul a 3 oficii teritoriale ale Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă (Centru, Nord și Sud) și vor acorda consultații nu doar elevilor, dar și publicului larg cu privire la competențele profesionale și profesiile solicitate pe piața muncii.

Potrivit viceministrei Educației, Loretta Handrabura, elevii și tinerii din Republica Moldova vor fi ajutați încă de pe băncile școlii să ia o decizie informată referitor la viitoarea profesie sau meserie. „Informația despre realitățile de pe piața muncii va fi oferită tinerilor direct de la viitorii angajatori şi de la Agențiile Teritoriale de Ocupare a Forței de Muncă”, a menționat viceministra.

Proiectul mai prevede revizuirea și îmbunătățirea curriculumului la disciplina „Educația Civică”. „Va fi revizuit, în special,  modulul ce ține de creşterea personală şi orientarea în carieră, pentru a le oferi elevilor șanse mai bune de a se integra în viața social-economică din Republica Moldova”, a mai menționat viceministra.

Programul modernizat la „Educație civică” va fi pilotat în cadrul a 12 instituții de învățămînt, de acesta urmînd să beneficieze la prima etapă peste 1200 elevi din clasele gimnaziale și liceale. Un alt grup de beneficiari va fi constituit din peste 2600 de tineri, care vor putea vizita Centrele Regionale de Consiliere și Ghidare în Carieră și vor beneficia de serviciile de consiliere.

Proiectul, finanțat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA), este  implementat de către Centrul pentru Educația Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA) în strînsă colaborare cu Ministerul Educației, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei/Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) și oficiile teritoriale ale acesteia.

Mihaela Rotari

Share