Eforturile Ministerului Sănătății în vederea creșterii accesului la servicii de sănătate calitative

Eforturile Ministerului Sănătății în vederea creșterii accesului la servicii de sănătate calitative

Ministerul Sănătății a reușit, timp de un an, să întreprindă un șir de măsuri și să implementeze politici menite să îmbunătățească situația din sistemul sanitar, în același timp depunând eforturi considerabile pentru depășirea crizei pandemice și ajutorarea refugiaților din Ucraina.

Printre realizările ministerului se numără sporirea accesului populației la medicamente, dispozitive medicale și la investigații de înaltă performanță.

MEDICAMENTE ȘI DISPOZITIVE MEDICALE

Lista Medicamentelor Esențiale a fost actualizată după zece ani, iar cetățenii pot beneficia gratuit de mai multe tipuri de medicamente calitative. La fel, persoanele care urmează tratament în condiții de ambulatoriu au acces la analogi de insulină, dispozitive medicale pentru monitorizarea glicemiei, pungi colectoare pentru stome intestinale și urinare, compensate în premieră din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală. Detalii

INVESTIGAȚII MEDICALE

Pacienții oncologici primar depistați pot beneficia de investigații de înaltă performanță, precum tomografie și imagistică prin rezonanță magnetică, în maxim cinci zile, nefiind nevoiți să aștepte mai mult de o lună.

Totodată, mai multe instituții medico-sanitare publice acordă servicii medicale mai bune, datorită faptului că au fost modernizate și dotate cu echipamente performante.

Institutul Oncologic dispune de un accelerator liniar pentru tratamentul radioterapeutic. Alte două mamografe digitale cu tomosinteză urmează să fie puse în funcțiune.

De asemenea, secția Obstetrică nr.1 a Institutului Mamei și Copilului a fost renovată capital, pentru prima dată după 40 de ani.

Condiții moderne pentru femei și nou-născuți au fost create și la Centrul perinatal din cadrul Spitalului Clinic Bălți. Detalii

La fel, au fost realizate un șir de activități în scopul inițierii construcției a două spitale regionale, la Bălți și Cahul, și a început reconstrucția Unității Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Bălți.

Serviciul de supraveghere a sănătății publice la fel a fost modernizat, fiind renovat Depozitul național de vaccinuri al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

La fel, centrele de sănătate publică teritoriale au primit 15 automobile noi și ANSP a fost dotat cu un secvențiator de ultimă generație pentru identificarea variantelor de mutație a SARS-CoV-2 și nu doar.

Totodată, serviciul de asistență medical urgentă prespitalicească a fost reînnoit cu 30 de autosanitare noi, dotate cu echipamentele necesare pentru acordarea asistenței medicale de urgență populației.

SALARII MAI MARI PENTRU PERSONALUL ADMINISTRATIV-GOSPODĂRESC

Salariile personalului administrativ-gospodăresc (ingineri, electricieni, lăcătuși etc.), din instituțiile medicale publice au fost majorate cu 57%.

Pe lângă realizările menționate, Ministerul Sănătății a depus eforturi considerabile pentru gestionarea crizei sanitare cauzate de pandemia de COVID-19, cu depășirea a două cele mai pronunțate valuri. A fost sporită capacitatea de testare, instituțiile medicale au fost asigurate cu medicamentele necesare pentru tratamentul pacienților infectați, au fost actualizate protocoale, etc. La fel, în contextul crizei refugiaților din Ucraina, Ministerul Sănătății a asigurat accesul persoanelor la medicamente și servicii medicale.

Ministerul Sănătății va continua să implementeze proiecte menite să transforme sistemul sanitar în unul în care toți cetățenii să beneficieze de servicii de sănătate calitative, iar lucrătorii medicali să aibă condiții bune de lucru.

Share