Președintele organizației PL din stânga Nistrului a fost reținut ilegal de către așa-zisul Minister al Securității de Stat din Transnistria

Președintele organizației PL din stânga Nistrului a fost reținut ilegal de către așa-zisul Minister al Securității de Stat din Transnistria

Partidul Liberal a informat că astăzi, 9 septembrie 2025, la ora 16.00, a fost reținut ilegal Vladimir Meleca, locuitor al satului Krasnogorsk, r. Grigoriopol, Președintele filialei PL din stânga Nistrului, candidat la funcția de deputat în Parlamentul RM pentru alegerile din 28 septembrie 2025 din partea Partidului Liberal.

„Reținerea a fost efectuată de către 4 indivizi, care s-au prezentat drept angajați ai așa zisul MGB ( Minusterul Securității de Stat al așa zisei PMR ). Reținerea s-a produs după ce a fost efectuată o percheziție, în urma căreia au fost confiscate telefonul mobil, calculatorul, literatură. Totodată au sustras imaginile de pe camerele video, instalate în jurul casei, bănuim că pentru a șterge urmele celor care au intrat în casă.

Partidul Liberal solicită instituțiilor responsabile ale statului să ia toate măsurile pentru eliberarea colegului nostru, Vladimir Meleca”, spune PL.

Share