După incendiul din Rusia, IGSU al MAI atenționează agenții economici din Republica Moldova

După incendiul din Rusia, IGSU al MAI atenționează agenții economici din Republica Moldova

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne vine în atenția agenților economici, care gestionează obiective de agrement cu aglomerări de persoane, cu solicitarea de a respecta strict prevederile legale la capitolul securitatea anti-incendiară și siguranța oamenilor în vederea evitării unor situații excepționale.

Astfel, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI îndemnă administratorii spațiilor de agrement din Republica Moldova să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor. Îndemnul pompierilor vine în contextul prevenirii incendiilor de proporții similare cu cel produs pe data de 25 martie într-un centru comercial din orașul Kemerovo din Federația Rusă.

În acest context, respectând prevederile legale în temeiul Legii nr.267 din 09.11.1994 Privind apărarea împotriva incendiilor, IGSU va solicita administratorilor spațiilor de agrement organizarea aplicațiilor practice cu evacuare de persoane în timp real, care vor permite factoriilor de decizie să analizeze starea de pregătire a obiectivului în situații de risc.

Mai mult, pompierii îndemnă agenții economici să asigure buna funcționare a instalațiilor automate de stingere, semnalizare și înștiințare în caz de incendiu, evacuarea fumului, precum și a instalațiilor electrice. Administratorii obiectivelor sunt obligați să asigure funcționarea apeductului interior de incendiu, precum și a hidranților exteriori.

Totodată de competența acestora este menținerea accesului către căile și ieșirile de evacuare, interzicerea utilizării barierelor, gratiilor sau blocarea ușilor de acces. Specialiștii amintesc și despre dotarea obiectivelor cu număr necesar de mijloace primare de intervenție, prezența indicatoarelor la ieșirile de evacuare, dar și instruirea angajaților  cu privire la regulile antiincendiare.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI este gata să asigure asistența necesară în acordarea recomandărilor de rigoare și instruirea personalului la capitolul siguranță antiincendiară, tuturor administratorilor și responsabililor obiectivelor cu aglomerări de persoane.

Mihaela Rotari

Share