După 77 de ani, osemintele unui ostaş kazah, decedat pe teritoriul ţării noastre, revin la baştină

După 77 de ani, osemintele unui ostaş kazah, decedat pe teritoriul ţării noastre, revin la baştină

Osemintele unui ostaş kazah, decedat în cel de-al Doilea Război Mondial pe teritoriul ţării noastre, au fost transmise Ambasadei Republicii Kazahstan la Chişinău.

La Complexul Memorial “Eternitate” a avut loc o ceremonie militar-protocolară, la care a participat corpul diplomatic al ambasadei, reprezentanţi din cadrul Ministerului Apărării, Agenţiei pentru Știință și Memorie Militară, precum şi ai Asociaţiei Obşteşti „Clubul istoric patriotic rus”.

Osemintele descoperite de către membrii Asociaţiei Obşteşti „Clubul istoric patriotic rus” în satul Voinescu, raionul Hânceşti, în timpul unei expediţii de căutare, aparţineau sergentului Ivan Cerednik, originar din Kazahstan. Identificarea rămăşiţelor pământeşti a fost posibilă datorită numărului de serie de pe medaliile depistate la faţa locului.

Osemintele urmează să fie transportate la baştina soldatului pentru a fi înhumate de către rudele acestuia.

181998159_5449855611756049_592738772761429112_n

182669873_5449854541756156_7983197273247287046_n

Mihaela Rotari

Share