Drumarii acționează pe întreg teritoriul țării pentru combaterea lunecușului
MIDR monitorizează în continuu situația de pe drumurile publice naționale și coordonează intervențiile desfășurate de Administraţia Națională a Drumurilor.
La această oră, echipele de drumari acționează pe întreg teritoriul țării pentru combaterea lunecușului. În ultimele 24 de ore, pe drumurile naționale au fost răspândite aproximativ 1050 tone de sare tehnică și 300 tone de material antiderapant.
Astăzi, în decurs de 4 ore, Serviciul Operativ al AND a preluat și gestionat 115 apeluri de la cetățeni și 100 sesizări prin intermediul Serviciului 112.
Totodată, în dimineața zilei de astăzi, Centrul Național de Management al Crizelor (CNMC) a convocat o ședință operativă de coordonare, în contextul condițiilor meteo nefavorabile înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova. În urma evaluării situației au fost dispuse mai multe măsuri la nivel național:
Instituțiile de resort — Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Energiei al — au activat protocoalele de criză și intervin în regim prioritar pentru fluidizarea traficului rutier, menținerea circulației pe drumurile naționale și regionale, combaterea formării poleiului și restabilirea alimentării cu energie electrică în localitățile afectate.
Ziua de lucru și orele de studii încep de la ora 09:00, pe parcursul acestei săptămâni, măsura fiind adoptată pentru reducerea riscurilor asociate deplasării populației în condiții dificile de circulație.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI și Armata Națională acordă suport autorităților publice locale, la solicitare, pe cele mai afectate sau periculoase segmente, inclusiv pentru asigurarea accesului către obiective critice și protecția populației.
CNMC vine și cu un șir de recomandări adresate cetățenilor:
să evite deplasările neesențiale, în special în orele dimineții și pe segmentele de drum afectate;
să adapteze viteza de deplasare la condițiile de drum și să respecte indicațiile Poliției și ale autorităților rutiere;
să se asigure că autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru condiții de iarnă;
să manifeste prudență sporită la deplasarea pietonală, în special pe trotuare, scări, pasaje și zone în pantă;
să acorde atenție sporită persoanelor vulnerabile și să le ofere sprijin, la necesitate;
să contribuie, în măsura posibilităților, la curățarea și degajarea spațiilor adiacente, pentru prevenirea accidentărilor și facilitarea mobilității.
Drumarii sunt la datorie și intervin permanent, operativ și prompt pentru menținerea siguranței rutiere. Reamintim cetățenilor că, în orice situație de urgență sau dacă au nevoie de suport, pot apela non-stop la numerele: (+373) 78 337 744; (+373) 60 477 117.










