Două treimi din consumatorii casnici din municipiul Bălți vor avea sisteme de încălzire modernizate

Două treimi din consumatorii casnici din municipiul Bălți vor avea sisteme de încălzire modernizate

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a participat la consultări publice pe marginea proiectului de decizie a Consiliului municipal Bălți privind proiectul de modernizare a sistemului intern de distribuție a energiei termice în blocurile multietajate din orașul Bălți. La discuții, de asemenea, au participat reprezentanții factorilor de decizie din cadrul Centrului Național pentru Energie Durabilă, dar și conducerea S.A CET-Nord. 

Prezent la consultări, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat că, scopul final al acestui proiect este ca locuitorii municipiului Bălți să se bucure de un confort sporit și ca bălțenii să-și reducă facturile.

“Dacă se face trecerea pe distribuție orizontală, atunci punctul de responsabilitate al companiei se pasează la contor. Tot ce e până la contor se gestionează de către companie, tot ce rămâne consumatorului, e de la contor la el în apartament. Pentru blocurile, care vor trece la distribuție pe orizontală va dispare problema așa-zisului sezon de încălzire, când sezonul începe doar cu decizia administrației publice locale. Consumatorul va decide de sine stătător, exact asta se întâmplă în blocurile cu puncte termice individuale și distribuție pe orizontală” , a spus ministrul.

Directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă, Ion Muntean, a subliniat că pentru păturile social vulnerabile vor fi găsite soluții financiare suplimentare pentru acoperirea lucrărilor, însă contribuția statului pentru majoritatea proiectelor de modernizare va fi de 70%, sub formă de grant.

“Programul de finanțare Fondul pentru Eficiență Energetică presupune măsuri de finanțare pentru clădiri rezidențiale multietajate, care sunt organizate sub formă de Asociații de proprietari în condominiu, dar și pentru case individuale. Noi am discutat despre o soluție pentru Bălți, unde GLC-Bălți exercită funcția de gestionar al fondului locativ. Am identificat soluții pentru proprietarii de apartamente care vin cu o decizie colectivă. În cazul familiilor vulnerabile energetic, unde contribuția de 30% nu va fi posibil de achitat, statul va veni cu o subvenție suplimentară: între 15% și 90% din valoarea contribuției”, a menționat directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă, Ion Muntean.

Proiectul prevede instalarea punctelor termice individuale (PTI) în 166 blocuri locative și construirea rețelelor termice cu distribuție pe orizontală și de alimentare cu apă caldă menajeră în 296 blocuri locative din Bălți, în următorii trei ani, astfel, acoperind și blocurile locative în care au fost instalate PTI în cadrul Fazei I a proiectului respectiv.

“Consiliul municipal este responsabil de întreprinderea municipală care gestionează rețelele de distribuție a energiei termice, dacă proiectul va fi susținut la nivel de consiliu, atunci la prima etapă va fi efectuată proiectarea și vor veni companii care au capacitatea de a realiza astfel de proiecte masive, fiind vorba de 296 de clădiri”, a declarat directorul interimar CET-Nord, Marian Brînză.

Cea de-a doua etapă a lucrărilor de reabilitare a rețelei de distribuție a energiei termice din Bălți va fi finanțată de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Este vorba de o investiție de 8,5 mln. de euro, încă un milion de euro va fi oferit de Fondul Verde pentru Climă din împrumutul concesional, programul va fi acoperit și de componenta pentru refinanțarea datoriei istorice față de furnizorul de gaze naturale, în valoare de 5,5 mln. euro.

Scopul proiectului este de a mări semnificativ calitatea serviciilor prestate bălțenilor, prin înlocuirea sistemelor învechite de distribuire a energiei termice pe verticală cu sisteme noi de distribuție pe orizontală și cu contorizare individuală a apartamentelor, care va asigura confortul termic și va reduce consumul de energie, respectiv facturile la energie termică, prin gestionarea individuală a consumului și restabilirea serviciului de încălzire a apei calde menajere.

Se estimează că în total circa 2/3 din consumatorii casnici din municipiu vor beneficia de aceste servicii.

De menționat că în perioada 2016-2020, peste 50 milioane de euro au fost investiți în sistemele de alimentare centralizată cu energie termică din Chișinău și Bălți, cu suportul Băncii Mondiale și Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare,  iar până în 2025 va fi efectuat un efort investițional de circa 110 milioane de euro pentru continuarea lucrărilor de modernizare a sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică.

În municipiul Bălți, sunt peste 760 de blocuri locative, 12 blocuri sunt dotate cu sistemul de distribuție orizontală a agentului termic, iar în 134 au fost instalate puncte individuale termice (PTI).

Share