Doi procurori PCCOCS – constatați cu încălcări
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a încheiat procedurile de control al averii în privința a doi procurori din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
În primul caz, inspectorul de integritate a pornit procedura de control în baza unor informații din spațiul public. Astfel, au fost analizate toate declarațiile depuse de către procuror pentru perioada 2012-2019. În rezultat, s-a constatat că subiectul a încălcat regimul juridic al declarării averii și intereselor personale prin includerea unor date incomplete și eronate în declarațiile depuse pentru anii 2016-2019.
Pentru această perioadă, procurorul a omis să declare venitul obținut în anul 2016, în mărime de 10 mii de lei din vânzarea unui automobil de model Volvo 850. În anul 2018, acesta nu a declarat un venit în mărime de 400 de euro, obținut sub formă de transfer bancar de la o persoană fizică din Marea Britanie. Procurorul a contractat în anul 2017 și un împrumut financiar în sumă de aproximativ 10 mii de lei, de la o firmă de creditare din Moldova, pe care a omis să îl declarare.
Printre constatări, inspectorul de integritate a mai stabilit că, subiectul a inclus date eronate despre alte venituri, obținute de soția sa din activitatea de prestări servicii în bază de patentă.
Pe cauza dată, inspectorul de integritate a decis că procurorul a încălcat regimul juridic al declarării averii și intereselor personale, fapt pentru care l-a obligat să depună declarațiile de avere și interese personale rectificate pentru anii 2016-2019, în termen de 30 de zile. Totodată, a fost expediat și un demers către Serviciul Fiscal de Stat pentru inițierea unui control fiscal asupra activității soției, din cauza prezenței bănuielilor rezonabile privind încălcarea legislației fiscale.
Un alt procuror din cadrul PCCOCS, a fost verificat în contextul respectării regimului juridic al declarării averii și intereselor personale. Pe numele acestuia, inspectorul de integritate a constatat că în declarațiile de avere și interese personale depuse pentru anii 2017 și 2018 au fost incluse date incomplete despre valoarea unui autoturism de model Volkswagen Golf, în posesia căruia a intrat în iulie 2017.
În privința ambilor procurori, inspectorii de integritate a remis sesizări către Procuratura Generală pentru examinarea cauzelor sub aspectul falsului în declarații potrivit articolului 3521 alin (2) din Codul penal al Republicii Moldova.
Subiecții sunt în drept să conteste actele emise de ANI în instanța de contencios administrativ.
Mihaela Rotari