Doi concubini urmează să fie trimiși pe banca acuzaților pentru trafic de droguri în Chișinău
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu direcțiile specializate din cadrul Poliției, au anihilat activitatea unui grup infracțional care vindea-n Chișinău droguri sintetice, cu valoarea pe piața neagră de circa 350 mii lei, informează OFICIAL.
Cei doi sunt un bărbat cu vârsta de 36 de ani și concubina acestuia cu vârsta de 20 de ani. Aceștia vindeau în capitală droguri sintetice de tip PVP (denumite „sare”), prin intermediul unui magazin cu activitate pe internet. Bărbatul a fost reținut chiar în momentul în care plasa droguri în ascunzișuri pentru clienți, în sectorul Botanica. Ulterior, la domiciliul în care locuiau în chirie cu concubina sa, oamenii legii au ridicat peste jumătate de kilogram de droguri.
Aceștia au fost documentați și reținuți de către angajații Direcției antidrog și ofițerii Direcției generale urmărire penală din cadrul Poliției, sub conducerea PCCOCS. Ulterior, procurorii au solicitat și au obținut aplicarea arestului în privința celor doi. Acum, urmărirea penală a fost terminată, iar în curând dosarul urmează să fie trimis în judecată, timp în care aceștia se prevalează de prezumpția nevinovăției, potrivit legii. Pentru fapta comisă, Codul penal prevede pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 7 la 15 ani închisoare.