Doi bărbați din Chișinău – reținuți pentru trafic de droguri

Doi bărbați din Chișinău – reținuți pentru trafic de droguri

Ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, de comun cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău, oficiul Rîșcani, au reținut doi bărbați cu vârste cuprinse între 30 și respectiv 35 de ani, domiciliați în mun. Chișinău.

În urma investigațiilor efectuate de către poliție, s-a stabilit că pastilele Subutex erau întroduse în țară prin cale de contrabandă din Franța, iar ulterior pe teritoriul țării prin antrenarea dilerilor erau comercializate consumatorilor la prețul de 700-900 lei per pastilă.

Totodată, au fost infiltrați agenți de investigații sub acoperire, fiind efectuate achiziții de control și procurate droguri de la suspecți. Astfel, au fost acumulate probe concludente în privința persoanelor.

Astfel, la 14 Iulie 2018, cu ajutorul angajaților Inspectoratului Național de Patrularte la intrarea în orașul Durlesti a fost stopat un automobil, la valoanul căreia se afla unul dintre suspecți cu vârsta de 35 de ani. În urma perchezițiilor efectuate de polițiști în automobil, au fost depistate și ridicate 28 de comprimate Subutex.

Al doilea suspect a fost reținut la Punctul de trecere a frontierii Leușeni, în timp ce încerca să părăsească teritoriul țării pentru a se eschiva de la organul de urmărire penală. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul acestuia au fost depistate 144 de pastil Subutex.

Valoarea totală a pastilelor sechestrate și scoase din circuitul ilicit este de aproximativ 100 000 lei.

Suspecții au fost arestați pe un termen de 30 de zile. Poliția reiterează că distribuirea drogurilor prevede răspundere penală, iar persoanele riscă privațiune de liberate de la 7 la 15 ani.

Mihaela Rotari

Share