Conducerea BNM: Rolul instituției în ceea ce ține de frauda bancară este de a identifica metehnele și de a face reforme
Viceguvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Cristina Harea, susține că rolul instituției, pe care o reprezintă, nu este de a investiga frauda bancară, ci de a îmbunătăți starea lucrurilor, încât o asemenea fraudă să nu se mai repete în viitor. Declarații în acest sens au fost făcut în cadrul discuției publice organizată astăzi de Centrul Analitic Independent Expert-Grup, care a prezentat „Monitorul financiar: Analiza principalelor reforme din sectorul financiar în perioada octombrie 2017 – iulie 2018”, informează Oficial.
Cristina Harea a spus că BNM s-a implicat activ în investigația fraudei bancare.
„Noi am oferit toată informația disponibilă pentru Kroll, care investiga, cât și organelor de anchetă. Noi am oferit informațiile din țară, cât și cele care ar fi putut fi obținute prin canale de cooperare din alte țări. Acesta este rolul de bază al BNM în acest proces. Noi suntem disponibili să cooperăm, dar, haideți, să delimităm funcțiile. Noi nu putem să avem și rol de anchetă, de investigare, de probare și de recuperare”, a declarat oficialul.
Viceguvernatorul a mai spus că, de fapt, rolul BNM este de a identifica „metehnele, deficiențele sistemului, care au făcut posibilă această fraudă”. „Și prin reforme să schimbăm starea lucrurilor și să facem imposibilă o repetare a fraudei. Insist un rol activ până acum pe oferirea de informații și rolul nostru de a face reforme”, a subliniat Harea.
Mihaela Rotari
Au fost mai multe declarații ale oficialilor UE că sistemul bancar din Moldova a fost îmbunătățit, iar drept dovadă este și venirea Băncii Transilvania pe piața noastră.
Numai ca cei din opozitie sunt cam paliti la cap si nu pot intelege asta! Ei vor banii recuperati , inapoi si cit mai repede , fara sa se gindeasca ca asa ceva e aproape ireal!