Diplome și grade speciale la IGP! Iată motivul

Diplome și grade speciale la IGP! Iată motivul

În incinta Inspectoratului General al Poliției a avut loc o ședință de instruire cu participarea angajaților secretariatelor din cadrul subdiviziunilor subordonate IGP.

Astfel, peste 80 de specialiști ai secretariatelor, împreună cu reprezentanții Direcției documentare a MAI s-au axat pe sporirea competențelor teoretice și practice în activitatea cotidiană.

Participanții au avut ocazia să-și perfecționeze abilitățile în domeniul protecției informației, audienței cetățenilor, precum și aspecte practice în lucrul cu petițiile acestora.

La fel, în contextul interacțiunii cu petiționarii, specialiștii au fost antrenați într-un training, grație căruia, au fost abordate aspectele psihologice pentru formarea și dezvoltarea aptitudinilor de comunicare cu petenții.

Pentru rezultate remarcabile, atitudine conștiincioasă și profesionalism în activitate, șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari a menționat mai mulți angajați cu distincții, diplome și grade speciale.

Menționăm că, asemenea  întruniri  sunt organizate în vederea responsabilizării angajaților întru respectarea legislației în domeniu, parte componentă a formării profesionale continuă a angajaților Inspectoratului General al Poliției.

Mihaela Rotari

Share