Diplome de merit pentru agricultorii din raioanele Cimișlia, Hîncești și Leova
Astăzi, la Cimișlia, ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a celebrat Ziua Lucrătorului din Agricultură și Industria Prelucrătoare, aflată la cea de-a 30-a ediție. Evenimentul este sărbătorit anual în a patra duminică a lunii noiembrie. De asemenea, luna noiembrie a fost declarată de minister drept „Luna Agricultorului,” pentru a recunoaște contribuțiile agricultorilor din întreaga țară.
La evenimentul de astăzi au participat agricultorii și procesatorii din raioanele Hîncești, Leova și Cimișlia, iar vicepremierul Vladimir Bolea a subliniat importanța dialogului între autorități și agricultori, oferind detalii despre măsurile luate pentru sprijinirea sectorului agricol.
„Astăzi, agricultura se confruntă cu provocări complexe. În aceste condiții, fermierii noștri fac eforturi considerabile pentru a-și continua activitatea. De aceea, este esențial să avem un dialog constant și constructiv, pentru că succesul agriculturii depinde de cooperarea noastră,” a declarat Vladimir Bolea.
În discursul său, ministrul a evidențiat diferența dintre valoarea materiei prime și a produselor procesate: „Un kilogram de grâu se vinde cu aproximativ 3,4 lei, în timp ce un kilogram de material semincer de grâu poate ajunge la 8,5 lei. Sau alt exemplu: dacă un kilogram de porumb obișnuit se vinde cu 4 lei, materialul semicer ajunge la 33 de lei/kg. Pentru a valorifica mai bine potențialul agriculturii, ministerul promovează dezvoltarea sectorului de producere a materialului semincer și a producției de produse finite. Astfel, agricultorii ar putea beneficia de prețuri bune, obținând valoare adăugată în lanțul de producție agricolă. Este o direcție strategică, ce aduce beneficii și îmbunătățește competitivitatea”, susține Vladimir Bolea.
Vicepremierul a adus în discuție și inițiativa de sprijinire a micilor agricultori în dezvoltarea fermelor de familie, cu o suprafață limitată la 70 de hectare, inspirată din modelul din țările baltice. „Ne dorim să oferim fermierilor mici un cadru stabil și oportunități de dezvoltare durabilă. Agricultura de familie contribuie esențial la securitatea alimentară și la păstrarea tradițiilor rurale,” a explicat Vladimir Bolea.
În semn de recunoaștere a muncii agricultorilor, ministerul a acordat diplome pentru categoriile „Cel mai bun mecanizator,” „Femeia fermier a anului 2024,” „Tânărul fermier al anului 2024,” „Fermierul anului 2024,” și „Procesatorul anului 2024.”
Pentru a sublinia și mai mult rolul agricultorilor, ministerul va organiza evenimente regionale dedicate acestora pe tot parcursul lunii noiembrie. Următorul eveniment va avea loc pe 11 noiembrie, la Telenești, în incinta Casei de Cultură.