Denunțurile false din 5 iulie privind atentatele cu bombă vor fi examinate într-o singură procedură

Denunțurile false din 5 iulie privind atentatele cu bombă vor fi examinate într-o singură procedură

Procuratura Generală a decis retragerea cauzelor penale din cadrul subdiviziunilor IGP [Poliția] și IGPF [Poliţia de Frontieră] și examinarea lor într-o procedură unică, sub conducerea PCCOCS, în exercitarea Direcției infracțiuni informatice din cadrul INI al IGP – cauze privind denunțurile false din 5 iulie curent, care țineau de atentatele cu bombă, informează OFICIAL.

Acum acestea sunt examinate într-o singură procedură.

Mai mult, pe caz, de către Procurorul General a fost format un grup constituit din ofițeri de investigație de la Inspectoratul Național de Investigații și ofițeri de la Serviciul de Informații și Securitate.

„Astfel, a fost convocată și a avut loc ședința grupului de anchetă, fiind stabilite pistele de investigație, formulate ipoteze asupra scopurilor acestor acțiuni, dar și determinate persoanele suspecte de comiterea faptei.

Investigațiile au în vedere atât implicarea cetățenilor din interiorul statului, cât și din afară, ceea ce a determinat și inițierea cooperării cu alte jurisdicții.

Subsecvent, în cadrul ședinței s-a menționat și faptul că prevederile art. 281 din Codul penal, în redacția actuală (care este o infracțiune mai puțin gravă), nu dau posibilitatea organelor de drept să efectueze măsuri speciale de investigație, fapt care reduce esențial instrumentele de investigare a crimelor din această categorie.

Totodată, s-a determinat ca prin intermediul PG, procuratura specializată PCCOCS să propună amendamente la legislația națională, care să asigure investigarea eficientă a unor astfel de cazuri.

Periodic, odată cu evoluția anchetei, societatea va fi informată suplimentar la subiect”, spune Procuratura.

Share