Declarație: „Nici un alt artist nu a reușit să cânte haiducia, codrul și frumusețea feminină asemenea lui Iurie Sadovnic”
Zi de doliu s-a așternut peste cultura națională prin trecerea în neființă a regretatului maestru Iurie Sadovnic, Artist al Poporului și Cavaler al Ordinului Republicii.
Ministru al Educației, Culturii și Cercetării, Lilia Pogolșa, a venit cu o declarație:
„Artist de excepție, om al neamului de o cumsecădenie proverbială, veritabil reprezentant al elitei intelectuale, așa cum puțini alții au fost în stare să fie, sunt atribute care vor marca pentru eternitate personalitatea lui Iurie Sadovnic.
Nici un alt artist nu a reușit să cânte haiducia, codrul și frumusețea feminină asemenea stilului folk inconfundabil al lui Iurie Sadovnic Orheianu, muzica sa marcând o pagină aparte în istoria țării.
Cred că ar fi aproape imposibil să găsim moldoveni din generația independenței ale căror suflete să nu vibreze într-un mod aparte la auzul cântecelor cu caracter de baladă ale lui Iurie Sadovnic, cântece care ne-au înfrumusețat tinerețile și ne-au făcut să nu uităm de cele mai înălțătoare valori umane.
Exprimăm sincere condoleanțe familiei, rudelor, prietenilor, colegilor din lumea muzicii și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit pe Omul și Maestrul Iurie Sadovnic.
Dumnezeu să îl odihnească în pace,
Zbor lin maestre!”, se arată în declarația ministrului Educației, Culturii și Cercetării.
Mihaela Rotari