MEC a aprobat Metodologia privind organizarea procesului educațional în clasele cu predare simultană în învățământul primar
Ministerul Educației și Cercetării a aprobat Metodologia privind organizarea procesului educațional în clasele cu predare simultană în învățământul primar. Documentul a fost elaborat pentru a oferi școlilor reglementări clare de organizare a procesului educațional în situațiile în care numărul redus de elevi nu permite formarea unor clase separate pentru fiecare nivel de studii.
În Republica Moldova, clase cu predare simultană sunt organizate, în special, în școlile din localitățile rurale, unde numărul copiilor este redus. În astfel de situații, un singur cadru didactic lucrează concomitent cu elevi din două clase. De exemplu, elevii claselor a III-a și a IV-a pot învăța împreună în aceeași sală de clasă, profesorul alternând activitățile directe cu fiecare grup de copii, în timp ce ceilalți desfășoară sarcini de lucru individual sau în echipă.
Metodologia stabilește responsabilitățile MEC, ale organelor locale de specialitate în domeniul învățământului, ale directorilor instituțiilor de învățământ și ale cadrelor didactice implicate în organizarea și desfășurarea procesului educațional.
Totodată, aceasta descrie planificarea și proiectarea activităților didactice în clasele cu predare simultană. Sunt prezentate modele de combinare a claselor care pot fi aplicate în funcție de numărul elevilor, structura claselor și resursele disponibile în instituția de învățământ.
În anul de studii 2025–2026, procesul educațional în condițiile activității simultane este organizat în 54 de instituții de învățământ general din 23 de raioane și municipiul Bălți. În aceste instituții de învățământ funcționează 280 de clase cu predare simultană, în care învață 3.509 elevi, îndrumați de 456 de cadre didactice. În medie, un cadru didactic lucrează cu 7–8 elevi.
Metodologia poate fi consultată aici: https://rb.gy/p05k3t











