Declarație: Deși este funcțională, procesul de instituire a Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor a fost netransparent

Declarație: Deși este funcțională, procesul de instituire a Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor a fost netransparent

După mai bine de un an, Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC) în achiziții publice este funcțională, iar agenții economici pot depune contestații. Instituția își propune să prevină concurența neloială și să impulsioneze procedurile de achiziții. Este opinia exprimată de către economista IDIS Viitorul, Diana Enachi, în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic” – emisiune realizată de către IDIS Viitorul în parteneriat cu Radio Europa Liberă.

Potrivit spuselor sale, deși a devenit funcțională din septembrie curent, procesul de instituire a ANSC a fost unul netransparent, iar participarea publicului la audierile pentru selectarea candidaților a fost îngrădită.

Economista IDIS Viitorul susține că după semnarea Acordului de Asociere, Republica Moldova și-a asumat în șir de angajamente care se referă inclusiv la reformarea sistemului de achiziții publice. Una dintre obligațiile asumate ține nemijlocit de crearea unui sistem eficace a căilor de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, prin crearea unei instituții imparțiale și independente responsabilă de examinarea și soluționarea contestațiilor depuse de agenții economici în cadrul procedurilor de achiziție la care au participat. Conform prevederilor legale, dreptul la contestare îl are orice persoană care are sau a avut un interes în obținerea unui contract de achiziție publică și care consideră că în cadrul procedurilor de achiziţie publică un act al autorităţii contractante a vătămat un drept al său recunoscut de lege, în urma cărui fapt a suportat sau poate suporta prejudicii.

„Ceea ce trebuie să cunoască agenții economici, dar și societatea civilă este caracterul public al ședințelor de examinare a contestațiilor și orice persoana poate participa, iar ANSC este obligată să publice data și locul desfășurării acestor ședințe cu cel puțin 3 zile pana la data la care vor avea loc”, a concluzionat Diana Enachi.

Doina Secrieru 

Share