Decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: interzice filmarea nunților și a botezurilor!
Vești proaste pentru cei care-și doresc amintiri video de la slujbele de botez sau de căsătorie. Filmările în biserici vor fi făcute doar cu acordul centrelor eparhiale şi numai pentru „evidenţierea patrimoniului liturgic şi arhitectural-istoric al respectivelor Biserici”, a decis Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, potrivit News.ro.
„Filmările în lăcaşurile de cult vor fi realizate doar cu acordul Centrelor eparhiale şi numai în cazurile în care se doreşte evidenţierea patrimoniului liturgic şi arhitectural-istoric al respectivelor Biserici. La fel, transmiterea în direct pe internet a slujbelor din biserici va fi realizată doar cu acordul Centrelor eparhiale, cu obligaţia respectării normelor liturgice şi tipiconale”, se arată în hotărârea Sfântului Sinod, citată de News.ro.
Prin urmare, filmările unor evenimente private, cum sunt nunţile sau botezurile, ar putea fi cu mult restrânse. De asemenea, nu vor mai fi desfăşurate activităţi cultural-artistice în lăcaşurile de cult, ci doar în alte spaţii aparţinând parohiilor, potrivit sursei citate.
„Întrucât activităţile culturale şi artistice desfăşurate în lăcaşurile de cult pot provoca tendinţe de auto-secularizare a spaţiului sacru din Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Sinod stabileşte ca aceste activităţi culturale să fie organizate în alte spaţii ale parohiilor, sau în spaţii publice închiriate pentru acest scop”, consideră Sfântul Sinod.