Trei tineri condamnați la închisoare pentru trafic de droguri în Chișinău
Procuratura municipiului Chișinău informează despre condamnarea a 3 tineri implicați în circulația ilegală a substanțelor narcotice. Instanțele de judecată au aplicat pedepse cu închisoarea, cu executare în penitenciar de tip închis, și au stabilit privarea dreptului de a exercita activități în domeniul gestionării și administrării substanțelor narcotice sau analoagelor acestora pentru 5 ani.
Primul caz: un tânăr de 23 de ani a fost condamnat la 6 ani de închisoare. În perioada ianuarie – mai 2025, inculpatul, angajat al poliției la momentul faptelor, a acționat împreună cu alte persoane în curs de identificare, a fost implicat într-o schemă de circulație ilegală a drogurilor în municipiul Chișinău. Deși se afla în concediu și nu purta uniforma, acesta a acționat ca curier pentru un magazin online de droguri prin aplicația „Telegram”, ocupându-se de procurarea, ambalarea și plasarea substanțelor narcotice în locații ascunse, precum și de încasarea mijloacelor bănești prin conturi bancare și sisteme de plăți electronice pe numele unor persoane terțe, pentru a ascunde proveniența ilicită a banilor.
În urma acțiunilor poliției, au fost depistate și ridicate 29 de pachețele cu mefedronă, în cantitate totală de peste 18 grame, ceea ce constituie proporții deosebit de mari. Inculpatul și-a recunoscut vina și a colaborat cu organele de anchetă.
Al doilea caz: un tânăr de 22 de ani, pentru concurs de infracțiuni, a fost condamnat la 9 ani și 6 luni de închisoare. În luna noiembrie 2023, inculpatul a fost implicat în circulația ilegală a drogurilor în proporții mari, prin distribuire și păstrare, fiind ridicate următoarele substanțe: PVP – 1,3 grame și hașiș – 1 gram. Inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței, a fost dat în căutare și judecat în lipsa sa.
Al treilea caz: un tânăr de 26 de ani, originar din Ucraina, a fost condamnat la 6 ani de închisoare. În iunie – iulie 2025, inculpatul a adus din străinătate substanțe narcotice în boxe de dimensiuni mari, care au fost ulterior împărțite în doze mai mici și distribuite în municipiul Chișinău și în alte regiuni. Acesta a fost reținut la ridicarea coletului la sediul unei companii de transport din municipiul Chișinău și, sub controlul organelor de drept, a stabilit o întâlnire pentru transmiterea coletului, în cadrul căreia a fost reținut împreună cu complicele său.
În urma acțiunilor procesuale, au fost depistate și ridicate următoarele substanțe: hașiș – 2223,47 gr, cocaină – 344,6 gr, MDMA – 365,3 gr, marijuana – 397 gr, iar asupra inculpatului a fost găsită o cantitate de 0,040 g de hașiș. Inculpatul și-a recunoscut vina.










