Date comparative privind eliberarea autorizațiilor de construcție, în 2018 și 2019
Biroul Național de Statistică informează că în ianuarie-martie 2019 s-au eliberat 573 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale. Comparativ cu ianuarie-martie 2018, acest indicator s-a diminuat cu 12,9%, informează OFICIAL.
După mediul de rezidenţă, ponderea cea mai mare a autorizațiilor de construire eliberate s-a înregistrat în mediul urban – 349 autorizații, ceea ce constituie cu 6,7% mai puțin față de aceeași perioadă a anului precedent. În mediul rural au fost eliberate 224 autorizații sau cu 21,1% mai puţin față de ianuarie-martie 2018.
Distribuţia în profil regional, denotă scăderi ale autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădirile rezidenţiale reflectate în următoarele regiuni: în mun. Chişinău (cu 28 unităţi), în regiunea Centru (cu 20 unităţi) şi în regiunea Nord (cu 14 unităţi). Totodată, în regiunea Sud şi în UTA Găgăuzia s-au înregistrat cu 5 şi respectiv cu 4 autorizaţii de construire mai mult faţă de ianuarie-martie 2018.
Pentru clădirile nerezidențiale, în ianuarie-martie 2019 s-au înregistrat scăderi în regiunea Centru (cu 38 unităţi), în regiunea Nord (cu 15 unităţi) şi în mun. Chişinău (cu 9 unităţi). În același timp, în UTA Găgăuzia şi regiunea Sud s-au înregistrat cu 25 şi respectiv 5 autorizaţii de construire a clădirilor nerezidenţiale mai mult faţă de ianuarie-martie 2018.
Mihaela Rotari