Curtea de Conturi a participat la întrunirea Grupului de lucru INTOSAI privind datoria publică

Curtea de Conturi a participat la întrunirea Grupului de lucru INTOSAI privind datoria publică

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a participat, ieri, la întrunirea anuală a Grupului de lucru INTOSAI privind datoria publică, care s-a desfășurat în format online, informează OFICIAL.

Tema evenimentului în acest an a fost „Auditarea datoriei publice în perioadă de criză (Considerații privind COVID-19 și experiența auditorului datoriei publice)”.

La întrunire au participat auditori din cadrul a 22 de instituții supreme de audit (ISA) membri a Grupului de lucru privind datoria publică, precum: Azerbaidjan, China, Georgia, Kenya, Kuweit, Fiji, India, Indonezia, Lituania, Moldova, Qatar, Federația Rusă, Turcia, Pakistan, Ucraina, Yemen, Thailanda, etc. Totodată, au fost prezenți și experți internaționali ai unor organizații de referință, cum ar fi: Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD).

În cadrul reuniunii au fost puse în discuție diverse aspecte ce țin de managementul datoriei publice, transparența și impactul COVID-19, auditul de la domiciliu și de la birou: activitatea auditorului în perioada pandemiei COVID-19, experiența ISA, etc.

În scopul realizării unui schimb de experiență, ISA a Georgiei a relatat succint despre rezultatele auditului de follow-up a gestionării datoriei publice din Georgia.

Menționăm că, CCRM a aderat la Grupul de lucru INTOSAI privind datoria publică în anul 2010.

Cristina Pendea

Share