Curtea de Conturi a participat, cu un stand informațional, la Ziua ușilor deschise la Parlament
Curtea de Conturi a participat, cu un stand informațional, la Ziua Ușilor Deschise din incinta Parlamentului Republicii Moldova.
Evenimentul, organizat la data de 14 septembrie curent, a fost dedicat Zilei Internaționale a Democrației, marcată pe 15 septembrie.
Vizitatorii au avut posibilitatea să vadă expozițiile instituțiilor care raportează Parlamentului, au aflat despre activitatea instituțiilor publice, comunicând cu reprezentanții acestora, prezenți la eveniment.
Expoziția a fost deschisă de Președintele Parlamentului, Andrian Candu, care a discutat cu reprezentanții instituțiilor publice, prezenți la eveniment, despre aspectele esențiale ale activității entităților care raportează Parlamentului.
La standul Curții de Conturi, Președintele a pus în discuție importanța instituției supreme de audit și conlucrarea acesteia cu entitățile verificate. Violeta Balan, șef Secție relații externe și comunicare a vorbit despre eforturile instituției de promovare a imaginii și schimbare a accentelor percepției instituției de către entitățile verificate și publicul larg.
Mihaela Rotari