Curtea de Conturi a examinat Raportul Guvernului privind executarea FAOAM
Curtea de Conturi a Republicii Moldova, la data de 29 mai curent, a examinat Raportul de audit asupra raportului Guvernului privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) în anul 2023.
Gestionarea FAOAM este realizată de către Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), care este unicul administrator. Executarea FAOAM s-a realizat prin contractarea și achitarea serviciilor medicale, cheltuielile cărora sunt semnificative valoric și au constituit 13 miliarde 776 milioane de lei.
Veniturile totale ale FAOAM în sumă de 14 miliarde 570 milioane de lei au fost constituite: din primele de asigurări medicale în formă de contribuție procentuală la salariu, achitate de circa 825 mii de persoane angajate, ceea ce constituie – 50 % din venituri, precum și de primele de asigurări medicale achitate de Guvern, pentru a susține și a asigura accesul la asistența medicală a 1 milion 512 mii de persoane neangajate (pensionari, persoane cu dizabilități, copii, familii defavorizate etc), care au constituit 6 miliarde 697 milioane lei sau 46 % din total venituri.
Misiunea de audit public extern a evidențiat unele deficiențe la gestionarea FAOAM, care au fost determinate de reglementările insuficiente la estimarea volumului de mijloace financiare contractate, comunicarea fragmentată și nivelul redus de responsabilizare a părților implicate în acordarea serviciilor medicale.
Cu referire la persoanele neasigurate, auditul relevă că statul motivează unele categorii de persoane care sunt obligate să se asigure individual, prin oferirea reducerilor la procurarea primei de asigurare obligatorie de asistență medicală. În acest context, s-a constatat că 10052 persoane nu s-au asigurat în mod individual, ceea ce putea genera posibile venituri în FAOAM, în sumă de 127 milioane de lei.
Cu referire la persoanele fizice care au procurat prima de asigurare în sumă fixă, se relevă că evidența primară a plătitorilor și, respectiv a veniturilor încasate și raportate, nu corespunde cu Raportul Guvernului privind executarea FAOAM în anul 2023. Astfel, au fost raportate cu 4,4 milioane de lei mai multe venituri, comparativ cu datele raportate aferente veniturilor realizate de către Agențiile teritoriale.
Cu referire la serviciile medicale urgente prespitalicești și de asistență medicală primară, se denotă că acestea sunt asigurate pentru toată populația Republicii Moldova. În anul 2023 au fost contractate și achitate mijloace financiare pentru 3,4 milioane de persoane, deși datele statistice atestă că în Republica Moldova sunt 2,5 milioane de persoane. Această situație denotă că au fost achitate mijloace financiare pentru 900 mii de persoane mai mult, fiind alocate circa 1 miliard de lei pentru asigurarea serviciilor medicale primare și urgente prespitalicești.
Gestionarea FAOAM este realizată de către CNAM, care contactează instituțiile medicale și achită asistența medicală pentru realizarea prevederilor Programului unic. Auditul a constatat că soldurile de mijloace bănești acumulate atât de către CNAM în sumă de 2 miliarde 145 milioane lei, cât și de către instituțiile medicale – 1 miliard de lei sunt în continuă creștere. Situația este cauzată de nerealizarea integrală de către prestatori a serviciilor medicale conform contractelor încheiate, la toate nivelele de asistență medicală, precum și de neutilizarea mijloacelor financiare necesare pentru acordarea asistenței medicale.
La capitolul acordarea asistenței medicale copiilor cu nevoi speciale și tulburări de dezvoltare, au fost contractați 10 prestatori de servicii medicale, fiindu-le alocate mijloace financiare, în sumă de 16 milioane lei. Auditul menționează că volumul de mijloace financiare au fost achitate în baza „bugetului global”, ceea ce nu a asigurat contractarea uniformă şi echitabilă a asistenței medicale și nu a dispus de indicatori de rezultat. Astfel, 8 prestatorii de servicii nu au asigurat prestarea integrală a serviciilor de intervenție timpurie potrivit condițiilor speciale prevăzute în contractele încheiate cu CNAM.
Cu privire la alte categorii de asistență medicală contractate și achitate per ”Buget global”, auditul menționează că au fost contractate 40 de Centre comunitare de sănătate mintală și 41 de Centre de sănătate prietenoase tinerilor, în sumă de 91 milioane lei. S-a stabilit că acestea au fost finanțate diferențiat de la un Centru la altul, deși unele Centre deservesc același număr de populație, precum și realizează același cuantum de vizite. Auditul relevă că volumul serviciilor acordate diferă de la un Centru la altul și nu oferă o claritate privind volumul asistenței medicale contractate de către CNAM, ce ar oferi date privind costul mediu per serviciu. În aceste condiții costul real al unei vizite a variat esențial de la 29 lei per vizita, până la 840 lei.
În ceea ce privește activitățile de prevenire și depistare precoce a maladiilor, se denotă că deși au fost aprobate ca fiind prioritare pentru a fi finanțate și acordate populației, acestea nu au fost realizate, și anume:
asigurarea accesului populației feminine la diagnosticul precoce de cancer mamar, în sumă de 2,6 milioane lei;
activități de screening cervical al femeilor HIV pozitive, în sumă de 200 mii lei.
Se denotă că nerealizarea măsurilor de profilaxie aprobate și nevalorificarea mijloacelor financiare au fost cauzate de faptul că actele normative din domeniul sănătății au fost incerte sau nu au fost expres stabilite serviciile care urmează a fi finanțate din fondul măsurilor de profilaxie.
Cu referire la serviciile stomatologice profilactice se menționează că, la recomandarea auditului precedent, Ministerul Sănătății a aprobat reglementări pentru a asigura accesul copiilor la examenele profilactice, care însă nu au fost respectate pe deplin de către instituțiile medicale. Astfel, și în misiunea de audit curentă au fost constatate aceleași deficiențe cu caracter permanent privind neasigurarea organizării profilaxiei anuale la copii. Astfel, instituțiile medicale care prestează asistență medicală stomatologică nu au dispus de capacități de realizare a examenelor medicale stomatologice anuale pentru 136 mii de copii, deși instituțiile medicale au fost achitate în sumă de 9,3 milioane lei.
Referitor la realizarea asistenței medicale paliative se relevă că acestea nu au fost valorificate la nivelul cuantumului ofertat de către prestatorii de servicii medicale. Această situație nu a sporit accesul persoanelor la îngrijiri medicale paliative prestate în condiții de spital, în volum de 3152 zile-pat, iar valoarea serviciilor neexecutate a fost de 3 milioane lei. Cauzele care au determinat diminuarea cuantumului serviciilor medicale paliative au fost lipsa cadrelor medicale de acest profil.
Cu privire la serviciile medicale pentru persoanele din listele de așteptare, se relevă că instituțiile medicale spitalicești din raioane au realizat mai puține intervenții chirurgicale de protezare a articulațiilor mari. Astfel, CNAM a transmis lista a 473 persoane pentru programarea și efectuarea serviciilor medicale, efectiv au beneficiat de aceste servicii doar 255 persoane. În același timp, se denotă că, instituțiile medicale din municipiul Chișinău au depășit cu până la 190% numărul intervențiilor medicale prevăzute în contractele încheiate cu CNAM.
Totodată, procesul de evidență și transmitere a persoanelor din listele de așteptare pentru intervențiile chirurgicale atestă dificultăți și nu asigură transparența și accesul la servicii medicale, de exemplu:
pentru 10170 de persoane, deși le-a venit rândul de realizare a intervențiilor de protezare a aparatului locomotor și de tratament al cataractei, CNAM nu a avut posibilitatea trimiterii acestora către instituțiile medicale pentru realizarea programărilor, deoarece informațiile de contact au fost insuficiente sau au lipsit, iar unele persoane au amânat serviciile. Situația expusă determină majorarea numărului de persoane și, totodată, nu contribuie la reducerea timpului de așteptare pentru persoanele care necesită servicii medicale costisitoare și se află în lista de așteptare;
757 de persoane au achitat de sine stătător intervențiile de protezare a aparatului locomotor sau tratament al cataractei. Timpul mare de așteptare pentru a beneficia de intervențiile chirurgicale a determinat persoanele să se adreseze de sine stătător la instituțiile medicale și să achite costul serviciilor, care au constituit circa 6 milioane de lei;
potrivit listelor de așteptare numărul total al persoanelor din listă urma să fie de 46350 de persoane, iar CNAM urma să reflecte în așteptarea serviciilor costisitoare cu 18099 de persoane mai mult. Această situație denotă că nu există o evidență strictă a persoanelor la intervențiile chirurgicale, nefiind utilizat un sistem informațional automatizat de evidență care ar permite o sistematizare a datelor;
s-a constatat că 1143 de servicii de protezare a aparatului locomotor și de tratament al cataractei au fost de urgență. Această situație denotă că unele persoane au avut acces la aceste servicii fără a fi incluse în lista de așteptare și au beneficiat de intervenție chirurgicală până la așteptarea rândului pentru programare.
Curtea de Conturi denotă că, CNAM urmează să fortifice controalele interne, precum și să întreprindă măsurile necesare pentru a asigura utilizarea mijloacelor FAOAM conform necesităților persoanelor asigurate.