Curtea de Conturi a decis o reducere a bugetului său pe anul curent cu 2 milioane lei

Curtea de Conturi a decis o reducere a bugetului său pe anul curent cu 2 milioane lei

Președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova, Marian Lupu a anunțat că, în coordonare cu Ministerul Finanțelor, instituția pe care o conduce a decis o reducere a bugetului său pe anul curent cu 2 milioane lei, informează OFICIAL.

„Aceste resurse vor fi redirecționate spre finanțarea acțiunilor de prioritate strategică: combaterea SARS Cov 2, sprijinul sistemului ocrotirii sănătății, ajutor social și economic. În situația actuală, este firesc ca mijloacele bugetare să fie preponderent, alocate pentru cele mai stringente nevoi ale oamenilor și implicit ale statului nostru, pe care cu toții îl reprezentăm. An de an, structura bugetului CCRM este aproximativ aceiași: 84% fondul de retribuire a muncii și 16 % cheltuieli curente de întreținere (apă, lumina, căldură, transport). Dar și în asemenea condiții, decizia a fost să ne limităm cheltuielile la maximum, asigurându-le doar pe cele critic necesare funcționării eficiente a instituției.
Vreau aici să las o frază expusă recent de către președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, în special cu referință la umanitate și omenie: „Nu, această pandemie nu este un război. Naţiunile nu se opun altor naţiuni şi soldaţii altor soldaţi. Este un test al umanităţii noastre””, a scris Lupu, pe o rețea de socializare.

Andriana Cheptine

Share