Cupe și medalii pentru echipele canine ale Poliției de Frontieră

Cupe și medalii pentru echipele canine ale Poliției de Frontieră

Două echipe canine ale Poliției de Frontieră au revenit acasă cu șase cupe și zece medalii, obținute în cadrul competițiilor chinologice Internaționale „Săptămâna chinologică europeană”.

Un eveniment organizat de către Alianța mondială de sport, chinologie și vânătoare din or. Burgas, Bulgaria, în perioada 02 – 11 iulie 2021.

Cei care ne-au dus faima peste hotarele țării și ne-au reprezentat cu destoinicie la competiții sunt inspector-chinolog Podlubneac Andrei cu patrupeda Tyyna, echipa canină ce poate fi întâlnită la Aeroportul Internațional Chișinău, dar și inspector-chinolog Lungu Nicolae cu prietenul său patruped Colin, ambii activează la Sectorul Poliției de Frontieră Cuhnești.

Locuri de frunte și cele mai bune mențiuni s-au ales colegii noștri în cadrul a trei categorii de participare – veteran, junior și echipe de reproducere, precum și la un curs general de dresaj și paza instructorului. Aprecierile au fost obținute la campionatul Letoniei, campionatul Portugaliei, campionatul Rusiei, campionatul Ucrainei, campionatul Indiei, campionatul Bulgariei și campionatul Europei.

De punctat că reușitele echipelor canine ale Poliției de Frontieră sunt repurtate de mulți ani la rând, fiind participanți activi la aceste competiții.

10c 5c

Cristina Pendea

Share