Cum arată centrul de instruire și odihnă pentru angajații municipalității (FOTO)

Cum arată centrul de instruire și odihnă pentru angajații municipalității (FOTO)

Primarul general interimar al municipiului Chișinău, Ruslan Codreanu, a întreprins o vizită de lucru la Centrul municipal de instruire din orașul Vadul lui Vodă, amplasat în locul fostei tabere de odihnă „Medic”.

Imobilul, aflat în zona de tabere de la Vadul lui Vodă, este compus din 2 blocuri, care conțin 2 săli de conferințe/instruire și 32 de camere de odihnă.

Clădirea a fost reconstruită și modernizată pe parcursul anilor 2015-2018, cu suportul Consiliului municipal și a Primăriei municipiului Chișinău. Costul total al lucrărilor de renovare este de 15,4 mil. lei.

După darea în exploatare, ca urmare a executării lucrărilor de renovare, instituția urmează a fi utilizată pentru instruirea și odihna angajaților subdiviziunilor municipale. O decizie în acest sens urmează să fie aprobată de către Consiliul municipal Chișinău.

„Vrem ca această oază de liniște și odihnă să fie folosită conform proiectului propus inițial. Adică, de facilitățile Centrului de instruire trebuie să beneficieze toți angajații administrației publice locale Chișinău, nu doar cei din domeniul medicinii”, a menționat primarul general interimar.

Din anul 2014, instituția se află în gestiunea IMSP SCM „Sfântul Arhanghel Mihail”, după ce anterior, edificiul a fost în subordinea mai multor subdiviziuni municipale, fiind reconstruit și redenumit în Centrul de Instruire şi Agrement „Sfântul Arhanghel Mihail”.

img (1)

img (2)

img (3)

img (4)

img (5)

Mihaela Rotari

Share