Cuantumul plăților compensatorii în sectorul bugetar ar urma să fie majorat

Cuantumul plăților compensatorii în sectorul bugetar ar urma să fie majorat

Proiectul de lege care urmărește implementarea unor măsuri de susținere a salariaților cu venituri mici din unitățile bugetare a fost examinat de Comisia protecție socială, sănătate și familie.

DOCUMENTUL prevede majorarea, în sectorul bugetar, a mărimii plății compensatorii, de la 3100 la 3500 de lei.

Prin urmare, salariații din unitățile bugetare care, după intrarea în vigoare a prevederilor ce vizează majorarea cuantumului plăților compensatorii, vor avea un salariu lunar mai mic de 3500 de lei, calculat pentru o funcție cu durata normală a timpului de lucru, vor putea beneficia de plăți compensatorii.

Cuantumul salariului minim garantat în sectorul bugetar se examinează anual, ținându-se cont de valoarea minimului de existență raportat pentru anul respectiv. În anul 2020 valoarea acestuia a constituit 2000 de lei, în anul 2021 – 2200 de lei, iar pentru anul în curs cuantumul a fost stabilit în valoare de 3100 de lei.

Implementarea prevederilor proiectului va necesita mijloace financiare în mărime de 136 milioane lei, pentru anul în curs, care vor fi acoperite din fondul prevăzut în bugetul de stat.

Comisia, cu votul unanim al membrilor prezenți, a aprobat raportul la proiectul de modificare a Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar și îl va propune plenului Legislativului spre dezbateri.

Share