CTIF va asigura funcționarea neîntreruptă a sistemelor informaționale
Managerii de proiecte vor desfășura ședințele comune cu beneficiarii proiectelor prin video/audio conferințe, iar interacțiunea între ei va fi efectuată prin canale electronice de comunicare.
Cu referință la prestarea serviciilor de conectare la serviciile fiscale electronice și eliberarea semnăturilor electronice, CTIF a decis să micșoreze numărul de programări a vizitelor la ghișeele de deservire a clienților și să ofere acces la ghișee doar a persoanelor programate, cu respectarea distanței sociale. Totodată, CTIF va asigura, până la începutul lunii aprilie, lansarea în exploatare experimentală a noului sistem informațional „Cabinetul personal al contribuabilului”, care oferă persoanelor juridice și fizice posibilitatea conectării automatizate la distanță la serviciile fiscale electronice.
În ceea ce privește prestarea serviciilor de evidență contabilă, s-a decis de a limita la maximum deplasările angajaților CTIF la oficiile clienților și a practica interacțiunea cu clienții prin canale electronice de comunicare. În același timp, CTIF a reprogramat toate cursurile de instruire, planificate în intervalul 17 martie – 15 mai 20120, pentru perioada de după încheierea stării de urgență. Până la finalul lunii aprilie, specialiștii CTIF urmează să elaboreze și să lanseze un sistem de instruire la distanță (webinar).
Aceste și alte măsuri luate de CTIF au menirea să asigure securitatea şi protecţia sănătăţii clienților şi angajaților instituției, în legătură cu starea de urgență instituită în țară.
CTIF recomandă utilizatorilor care se confruntă cu probleme tehnice legate de funcționalitatea sistemelor informaționale și furnizarea serviciilor din gestiunea sa să solicite de la specialiștii instituției consultații și suport tehnic prin telefon și poșta electronică. Datele de contact ale acestora pot fi găsite pe pagina de Internet a instituției www.ctif.gov.md, link: https://www.ctif.gov.md/ro/servicii-suport-si-formulare-tip.
Cristina Pendea