Criuleni: O femeie de 34 de ani a căzut într-o fântână
În seara zilei de ieri, pompierii din cadrul Secției Situații Excepționale Criuleni au fost solicitați pentru a salva o femeie în vârstă de 34 de ani căzută în fântână.
Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au fost alertați la ora 18:36. La fața locului, pe strada Ion Creangă nr.13 din orașul Criuleni, a intervenit un echipaj de salvatori, care a stabilit că persoana se află într-o fântână publică cu o adâncimea de 20 de metri.
În mai puțin de 20 de minute, femeia a fost extrasă de pompieri la suprafață, de unde a fost preluată de medici.
La moment, viața acesteia este în afara oricărui pericol. Potrivit primelor cercetări femeia ar fi căzut după ce a încercat să scoată apă, dar și-a pierdut echilibrul. Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 28 situații de risc.
Mihaela Rotari