Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Nicolae

Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Nicolae

Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Nicolae, supranumit „Făcătorul de minuni” și considerat un simbol al milosteniei, al generozității și al faptelor bune, ocrotitorul copiilor, văduvelor, orfanilor, soldaților și al marinarilor, notează MOLDPRES.

Sărbătoarea este importantă pentru credincioși, fiind marcată cu cruce roșie în calendarul ecumenic.

Sfântul Ierarh Nicolae s-a născut în ținutul Lichiei, într-o familie cu credință în Dumnezeu. Avea un unchi episcop care i-a sfătuit pe părinții săi să își îndrepte fiul către slujirea Bisericii. Nicolae a devenit preot, trăind în post și rugăciuni, cu frică de Domnul.

După moartea părinților săi, a moștenit o avere însemnată, din care a dăruit foarte mult celor săraci, ajutându-i pe cei aflați în nevoie. “S-a ridicat la cele veșnice după ce a trăit îndelungat, timp în care a săvârșit foarte multe fapte bune. Din sfintele lui moaște a izvorât mir și multe minuni s-au făcut de atunci”, indică mai multe surse.

Ziua de 19 decembrie este una plină de tradiții și obiceiuri din popor. Este totodată ziua de Moș Nicolae, așteptată mai ales de cei mici. În fiecare an, în noaptea de 18 spre 19 decembrie, copiii își lustruiesc ghetele, pentru că Moș Nicolae vine să le aducă daruri, dacă au fost cuminți. Totodată, se zice că “cei obraznici vor primi o nuielușă în loc de dulciuri și cadouri”.

Tradiția spune că Moș Nicolae vine pe un cal alb și este protectorul celor nevoiași și al orfanilor. Se mai crede că Sfântul Nicolae are puterea de a-i salva pe marinarii de la înec și că apără văduvele și soldații pe timp de război.

De Sfântul Nicolae, în case se aduc crengi de pomi fructiferi care se pun în apă pentru a înflori până de Anul Nou. Dacă acest lucru se întâmplă, anul următor va fi unul plin de belșug.

Există obiceiul, la sate, ca în ziua de Sfântul Nicolae feciorii să se organizeze în cete și să-și aleagă gazda unde vor merge pentru repetițiile colindelor de Crăciun și de Anul Nou. În popor se zice că de la Sfântul Nicolae ziua începe să se mărească câte puțin.

Sărbătoarea este cinstită de numeroși creștini ce îi poartă numele. În Republica Moldova peste 50 de mii de oameni își sărbătoresc onomastica de Sfântul Nicolae. Este vorba de toți cei care poartă numele de Nicolae sau nume derivate din acesta precum Nicoleta, Nicușor, Niculiță, Niculina, Nicu, Nicola, Nicoară, Neculai, Nae.

Share