Cota unică la impozitul pe venit: cei săraci vor plăti și mai mult, cei bogați – mai puțin!
Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova a trimis președintelui Parlamentului Igor Corman o scrisoare în care critică dur intenția de a introduce cota unică de impozit pe venit.
În documentul semnat de Oleg Budza, președinte al CNSM, se spune că, că introducerea cotei unice pe impozitul pe venit pentru persoanele fizice, în primul rând, va atrage după sine majorarea presiunii fiscale de la 14,3% la 17,5% asupra persoanelor fizice cu salariul lunar de până la 3 mii de lei al căror număr, conform datelor statistice, constituia în anul 2013 – 54,8% și o va diminua de la 20,2% la 19,5% pe cea asupra persoanelor cu salarii lunare ce depășesc 3 mii de lei și în al doilea rând, implementarea acestei inițiative va diminua veniturile bugetului de stat cu peste 145,3 mil. de lei.
„În zilele noastre, inechitatea reprezintă una dintre principalele ameninţări pentru bunăstarea omului. Amploarea inechităţii care a luat proporţii deosebit de mari în ultimii ani este condiţionată în mare măsură de veniturile şi remunerările excesive, precum și sporirea, în mod vertiginos, a nivelului salarizării celor mai bogaţi oameni, care reprezintă „categoria superioară” a societăţii noastre. Veniturile obţinute de cei mai înstăriţi reprezentanţi ai societăţii depăşesc în mod catastrofal câștigurile salariale ale populaţiei ţării”, spune Oleg Budza.
Sindicalistul mai spune că, în ţara noastră există 30 de manageri de companii de stat, cu salarii lunare de la 40 de mii până la 100 de mii de lei. Unii dintre aceşti directori de întreprinderi de stat ajung să facă parte chiar din lista milionarilor din ţară. Aceasta în timp ce salariul mediu brut pe ţară nu se ridica anul trecut nici până la 4300 de le
„Statul, preocupându-se de asigurarea creşterii şi stabilităţii dezvoltării economice, urma să se preocupe şi de distribuirea corectă, echitabilă a veniturilor. Pentru a încetini ritmul galopant al îmbogăţirilor excesive a celor bogați, sindicatele din Moldova au propus impozitarea veniturilor persoanelor fizice ce depăşesc de 4-5 ori salariul mediu pe economie la nivelul cotei de 25 %. În cazul acceptării propunerii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, volumul încasărilor a impozitului pe venit al persoanelor fizice în bugetul public ar creşte cu peste 1 miliard 170 de milioane de lei”, precizează Budza.
El remarcă că, în mod paradoxal, în loc să accepte propunerea CNSM, ministerul Finanţelor se opune introduceri cotei majorate de impozitare, susținând precum că această modificare ar contribui la extinderea fenomenului plăţii salariilor „în plic”.
Doina Secrieru