Contact-centru al SA „Moldovagaz” şi-a început activitatea!
Contact-centru al SA „Moldovagaz”, disponibil prin linia telefonică unică 1304, şi-a început activitatea în regim standard după finalizarea testărilor. Potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, pentru deservirea consumatorilor din întreaga țară sunt antrenați 16 operatori, dintre care 4 sunt în Chișinău și 12 în regiuni.
Obiectivul primordial al Centrului este facilitarea relațiilor dintre furnizor, operatorul de sistem și consumatorul final în vederea soluționării operative a dificultăților și adresărilor ce apar.
Zilnic specialității centrului prelucrează cca 700 de adresări. Dintre acestea, cca 550 vizează citirea indicilor, termenele și condițiile de racordare, verificarea echipamentelor de măsurare etc. Totodată, cca 150 de interpelări sunt legate de relațiile contractuale, facturarea, achitările consumului, tarifele reglementate etc. Programul de lucru al centrului este de luni până vineri de la orele 8.00 până la 17.00, iar pentru situații de urgență este preconizat numărul 904, care este disponibil 24 din 24.
Totodată, este aproape încheiat procesul de exploatare experimentală a noului serviciu „Cabinetul personal al consumatorului”, disponibil pe site-ul www.moldovagaz.md. Înregistrarea și folosirea opțiunii sunt gratuite. Accesând contul său, utilizatorul poate verifica istoricul de consum pentru ultimele 12 luni, precum și bilanțul curent al acestuia.
Alte opțiuni oferite din Cabinet includ posibilitatea de a expedia la distanță indicii curenți ai contorului, precum și să fie descărcată și achitată factura în regim online. Totodată, consumatorul poate lăsa online cererea pentru a resemna sau rezilia contractul, să se adreseze pentru suport la contact-centrul întreprinderii, precum și să plaseze reclamații.
Serviciul este disponibil atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru cei noncasnici (persoanele juridice). Mai mult, arhitectura cabinetului personal permite să fie corelate mai multe locuri de consum a gazelor naturale la un singur cont. La fel, indicii contorului pot fi expediați prin intermediul aplicației Viber ChatBot.
Mihaela Rotari