Constatarea făcută de Agenția pentru Protecția Consumatorilor cu privire la dispozitivele moderne

Constatarea făcută de Agenția pentru Protecția Consumatorilor cu privire la dispozitivele moderne

Cetățenii moldoveni achiționează produse dintre cele mai moderne, însă nu întotdeauna se dovedesc a fi calitative. La această constatare a ajuns Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, informează Oficial.

Astfel, potrivit agenției, o consumatoare a procurat pentru copilul său un ceas Wonlex, menit să localizeze copilul și să afișeze poziția acestuia pe telefonul parinților în Google maps. O altă doamnă a achiziționat dintr-un punct comercial din Chișinău o brățară pentru măsurarea ritmului cardiac și al tensiunii arteriale.

Din motivul necorespunderii acestora cu parametrii de calitate al produselor, consumatoarele au înaintat reclamații către APCSP prin intermediul căreia acestea își solicită drepturile de a remedia problemele apărute, înlocui sau cere restituirea contravalorii bunurilor.

La Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței au fost înregistrate și plângeri în vederea neasigurării calității unui frigider, computer, mașină de spălat, televizoare (2 petiții), telefoane (2 petiții), lumânări pentru împrospătarea aerului, mobilă necalitativă, burghiu necalitativ etc.

Nesatisfăcuți de serviciile oferite, cetățenii au sesizat APCSP și referitor la prestarea serviciilor de internet necorespunzătoare, neexecutarea lucrărilor de construcții în termen, nefinalizarea procesului de coasere a unui costum pentru bărbați, curățare chimică neconformă, coafură necalitativă, instalarea unei  centrale temice diferită de cea stipulată în contract etc.

În perioada 5-9 noiembrie, consumatorii au depus- 37 de reclamații și au solicitat la Telefonul Consumatorului-127 de consultații.

Mihaela Rotari 

Share