Consilier din cadrul Ambasadei Turciei la Chișinău, în vizită de prezentare la Poliția de Frontieră

Consilier din cadrul Ambasadei Turciei la Chișinău, în vizită de prezentare la Poliția de Frontieră

Șeful adjunct al Poliției de Frontieră, Daniel Martnos, a primit în vizită de prezentare pe Enver Özkal, consilier pe afaceri interne din cadrul Ambasadei Republicii Turcia la Chișinău, transmite OFICIAL.

A fost adresat mesajul de felicitare și succes oficialului turc în îndeplinirea mandatului său în Republica Moldova şi a fost subliniat că efortul comun poate duce la fortificarea dialogului bilateral, pe măsura potenţialului relaţiilor de cooperare.

La rândul său, Enver Özkal a prezentat priorităţile mandatului său, reconfirmând importanţa pe care ţara sa o acordă dezvoltării relaţiilor moldo-turce. Totodată, și-a exprimat susținerea și implicarea sa pentru o continuă evoluție a cooperării existente.

În cadrul discuţiilor, părțile au abordat aspecte privind creşterea schimbului de informații între autoritățile de frontieră ale Republicii Moldova și Republicii Turcia pe dimensiunea combaterii criminalității transfrontaliere.

În încheiere, unanim s-a pledat pentru identificarea zonelor de interes reciproc privind dezvoltarea colaborării și, în același timp, extinderea domeniilor de interacțiune

Share