Concert simfonic cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii Cehe. Intrare liberă!

Concert simfonic cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii Cehe. Intrare liberă!

Ambasada Republicii Cehe, în colaborare cu Ministerul Culturii, organizează pe 24 octombrie, la Chişinău, un concert simfonic cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii Cehe.

Potrivit unui comunicat de presă remis de misiunea diplomatică, anul acesta se împlinesc 96 de ani de la fondarea Republicii Cehoslovacia. Programul concertului cuprinde creaţiile compozitorilor cehi Bedřich Smetana şi Antonín Leopold Dvořák, precum şi ale compozitorului moldovean, Ghenadie Ciobanu, care vor fi interpretate de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale, scrie IPN.

Conducerea muzicală va fi asigurată de către directorul artistic şi prim-dirijorul Mihail Agafiţa, maestru în arte. În calitate de solist va fi violonistul Roman Fedchuk. Republica Cehă organizează anual concerte simfonice cu ocazia Zilei Naţionale.

Concertul începe la ora 18.00, în incinta Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”. Intrarea este liberă.

Maria Roșca

Share